Dumitru Tomşa: Avem proiecte majore în reţele de apă, drumuri agricole, la dispensar şi căminele culturale din satele Urmenişului

Administraţia locală din comuna Urmeniş are pe agenda de lucru o serie de investiţii importante pentru comunitatea locală, finanţate atât cu fonduri guvernamentale sau europene, cât şi de la bugetul local.

         Nu mai puţin de patru proiecte majore sunt aprobate în cadrul etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Este vorba despre un proiect de alimentare cu apă potabilă localitatea Coșeriu și Valea Mare, cu o valoare de 1.369.576 lei, şi un altul de extindere rețea apă potabilă în localitatea Șopteriu, estimat la 360.803 lei. Tot prin PNDL va fi reabilitat și modernizat dispensarul uman din Urmeniș, investiţia având o valoare de 861.766 lei.  Nu în ultimul rând, prin fonduri guvernamentale va fi reabilitată și modernizată Școala Gimnazială,  cu 1.713.691 lei. „Pentru toate aceste investiţii, lucrăm la documentaţia de avizare  a lucrărilor de investiţii. Sunt patru proiecte extrem de importante pentru comuna noastră”, ne-a declarat primarul Dumitru Tomşa.

         Tot în faza de elaborare a documentaţiei este şi un proiect de modernizare a drumurilor agricole, pe o lungime de 11 kilometri, cu o valoare de 1 milioane de euro. Proiectul este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

         În derulare, sunt şi două investiţii în căminele culturale de la Şopteriu şi Delureni, primul aşezământ fiind finanţat de Compania Naţională de Investiţii, al doilea obiectiv, din bugetul local.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5