Dumitru Popiţan

Dumitru Popiţan, renumitul dascăl bistriţean este în ceas aniversar. Adaugă al 83-lea trandafir la buchetul vieţii. Profesor de sport la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu", peste 30 de ani, specialist în acest domeniu, unde a avut rezultate remarcabile, Dumitru Popiţan s-a retras în ultimii ani în lumea literelor, având peste 30 de cărţi publicate. Şi premii pe măsură. Din cele peste 3000 de poezii, în zi de naştere am selectat câteva, cu gândul cel bun, urându-i scriitorului mulţi ani cu sănătate şi împliniri!

Menuţ Maximinian

Anonimă? O semnez

- O rugare vreau să fac
Către cei sus-puşi, vecine,
Deşi uni spun să tac,
Ce se-ntâmplă e-o ruşine:

Vreau ca Strada Plopilor
Să fie şi ea curată
Şi-ntr-un grabnic viitor
Vreau să fier asfaltată.

Dar n-aş vrea ca să se ştie
Cine-a scris rugarea asta,
Deşi nu e o hoţie,
O semnez, cu asta basta.

- Da, dar poate că ţin minte
Şi odată se răzbună,
Mai bine să fi cuminte,
Semnătura nu e bună.

Ca să nu ne bage vină
Procedăm ca orişicine:
O trimitem anonimă,
- Atunci…o semnez vecine!

A venit…

A venit nepotu-acasă
Şcolit fiind prin ţări străine
Şi în timp ce sta la masă
Întrebat-a dacă-i bine?

Cum e în democraţie?
Cum trăieşte lumea-n sat?
Dacă este avuţie
Şi pământul de-i lucrat?

Şi răspuns primi la toate:
Nu mai este colectivă,
Mai lucrează cine poate,
Restul sunt tot în derivă.

- Unde este-acum primarul
Care dirija prin sat
Atunci când domnea amarul?
- El munceşte prin Senat.

- Şeful comuniştilor,
Ce mai face, e tot beat?
- Acum e-al aleşilor
Şi el e tot prin Senat.

- Păi nu prea avem schimbări
Dacă ei sunt prin Senat,
Tot ei ne-au condus şi ieri,
Este trist ce am aflat.

Comuniştii de-altă dat
Nu mai au funcţii prin sat,
Iată cum au avansat,
Azi au funcţii în Senat.

Atât timp…

Atât timp cât stai pe soclu
Totu-i tulbure, murdar,
În zadar porţi tu monoclu
Dacă-n gesturi eşti barbar,

Cine te-a urcat acolo
N-a ştiut ce merit ai,
Confundat eşti cu Apollo
Mereu, când pe soclu stai,

Atât timp cât soclu-ţi este
Protector şi paravan
Vei rămâne c-an poveste
Un erou, ca Jan Valjan.

Bucuraţi-vă…

Bucuraţi-vă păduri
Pentru vestea ce v-o dau:
S-a pus taxă pe securi,
Securi care braconau.

Bucuraţ-vă păduri
Pentru faptul că acum
Veţi fi date la străbuni,
Care făcutu-v-au scrum.

Bucuraţi-vă păduri
Că hectarul s-a mărit,
Guvernanţii sunt mai buni
Şi iar v-au despădurit.

Bucuraţi-vă păduri,
Pădurarii vă păzesc,
Iar pe cei ce vor fi duri
Prin legi aspre-i pedepsesc.

Bucuraţi-vă păduri
Sunteţi pentru sate-averi,
Scene pentru trubaduri
Şi decor în primăveri.

Bucuraţi-vă păduri
Chiar dac-a-ţi rămas tulpini,
Vor mai creşte pomi maturi
De fag, tisă, sau de pini.

Bucuraţi-vă păduri
Pentru zilele ce vin,
Noi vrem zile fără uri
Şi cu cerul mai senin.

Ca românul…

“Ca românul nu-i nici unul,
Decât doi mai bine unul”!
Ca românul nu sunt zece,
Din ei nouă pot să plece.

Unul care mai rămâne
Face toate mult mai bine,
Unde-s zece sapă unul,
Nouă pufăie tutunul.

Unde dă unul cu sapa
Nouă stau sub braţ cu mapa,
Unde unu-i cu putere,
Nouă-s cu halba de bere.

Astăzi iată că unirea
N-are nimic cu-mplinirea,
Unul bun face de toate,
Nu uita asta nepoate!

Şi să şti, îţi spune Bunul:
“Ca românul nu-i nici unul,
Decât doi mai bine unul”!

Când ai soacră

Când ai soacră şi soţie
Nu poţi fi independent,
Ca-n orice democraţie
E un mini-parlament.

Cu program de guvernare,
Aprobat, neaprobat,
Mereu eşti în programare
Ca-n cameră şi-n senat.

Când soţia îţi trasează
Linia ce-ai de urmat,
Soacra de-ndată visează
Că nu prea te-ai conformat.

Nu este majoritate
Şi nici opozanţi nu sunt,
De aceea din păcate
Pasu-n mersuri e mărunt.

Când ai soţie şi soacră
Nu poţi fi independent,
Viaţa ţi se pare acră
Şi-ţi pierzi orice sentiment.

Catrene impozabile

Ca s-aducă bogăţie
Guvernanţii se gândesc
Impozit pe sărăcie
Ar fi cel mai omenesc.

Telefoanele mobile
Scrise sunt şi ele-n file
Ele dacă sunt purtate
Vor fi şi impozitate.

Au mai inventat o formă
A creşte în avuţie,
Să cuprindă în reformă
Impozit şi pe prostie.

Vai ce mare iscusinţă
Pe la guvernanţi s-arată,
Maşina în folosinţă
Trebuie impozitată.

Iată ce mi-a fost dat mie
Să trăiesc şi să apuc,
Impozite o să fie
Şi pe cesul cel cu cuc.

Mai alaltăieri, bădie,
Şti ce încă am aflat?
Impozite o să fie
Pe sportivul transferat.

Se vorbeşte prin cetate
Că ar mai fi de dorit
Să fie impozitate
Paturile de dormit.

Şi cu minţile pătate
Încep a se aburii,
Sper a fi impozitate
Lentilele fumurii.

Un parlamentar spunea
Că-ar fi bine şi aşa:
Impozite mai precise
Pe catrenele ce-s scrise.

Pentru cele scrise-aici,
Fără de păreri de rău,
Sper cu sume mult mai mici
Impozat e pixul meu.

Ce mici sunt

Ce mici sunt unii oameni mari
Că sunt prefecţi, că sunt primari,
Ei când se urcă la tribună
Mai mici se văd şi nu-i a bună.

Ce mici sunt unii oameni mari
Consilieri, parlamentari,
Pe soclul lor când stau cuminţi
Parcă-s mai mici şi pe la minţi.

Ce mici sunt unii oameni mari
Urechi au parcă de ---ari,
Şi nu aud cum plâng aici
Cei mari ce lor li se par mici.

Ce mici sunt unii oameni mari,
Se-nfoaie parcă-s legendari,
Ei n-au în viaţă nici un rost,
Ba mai mult uită cine-au fost.

Ce mici sunt unii oameni mari
Când sunt văzuţi de pamfletari,
Ce-i prind în versul lor amar
Sunt aluat de pamfletar.

Un aluat ce-i ne dospit
Şi nu prea bun de împletit,
De aruncat e la gunoi,
Ce mici viţei sunt nişte –oi.

Dialog de angajare

După ce am protestat
Aş vrea să fiu angajat,
Nu vreau să rămân şomer
Prin oraş mereu stingher.

Am cerut unui patron
Ce parcă avea blazon,
Ca să fiu audiat
Pentru a fi angajat.

La dialog de-angajare
Am aflat o veste mare:
Pentru a primi un post
Trebuie să fi un prost.

Mi s-a spus atunci pe loc
Tu ai cap de dobitoc,
Ori în schemă eu nu am
Loc decât pentr-un bolnav.

Şi aşa m-am pomenit
Că sunt şi puţin tâmpit
Şi iat-aşa de le-adun
Cred că sunt deja nebun.

Fă-mă Doamne om nebun,
Prost, tâmpit şi la un loc
Să aflu că nu sunt bun,
Doar pe post de dobitoc.

Aş vrea eu a fi chemat
Pentru a fi angajat
Undeva pe orice post,
Să fiu angajat ca prost.

Fonduri FARE

Astăzi nouă ni se pare,
Numai cine nu vrea n-are
Ceva bani din fonduri FARE.

Cumpăraţi măcar o floare
Nu ţineţi bani-n sertare
Dacă sunt din fonduri FARE.

De vă vin în buzunare
Pentru-activităţi şcolare
Folosiţi doar fonduri FARE.

Cumpăraţi calculatoare,
Telefoane celulare,
Tot din fondurile FARE.

De vedeţi lucruri bizare,
Poate chiar televizoare,
Daţi pe ele bani din FARE.

Pentru vacanţa cea mare,
În plimbări peste hotare,
Folosiţi tot fonduri FARE.

Dacă e nevoie mare
De ce n-am lua mâncare
Din aceleaşi fonduri FARE.

Să serviţi orice mâncare,
O ciorbă de perişoare,
Folosind tot fonduri FARE.

Prăjiţi mici, prăjiţi grătare,
Goliţi vinul din pahare,
Cât mai sunt fonduri la FARE.

Îmbrăcaţi bluze, taioare,
Cismuliţe în picioare,
Din bani primiţi de la FARE.

Deputat, senator are
Noi maşini parlamentare
Luate din fonduri FARE.

Cine vrea sponsorizare
Şi prezenţă în ziare,
Se rezolvă tot cu FARE.

Greierele şi furnica

Undeva pe-un muşuroi
Greierele şi furnica
Se-ntâlnesc, aşa în doi,
Pe furnică-o prinde frica.

El în frac, gătit de drum.
Ea-ncărcată cu de toate,
Harnică e şi acum,
Stă mirată şi socoate.

- Unde mergi tu cu chitara?
O să-mi ceri iarăşi mâncare.
- Uite că părăsesc ţara,
Merg într-un oraş mai mare.

- Nu mi-a trecut nici prin vis
Că voi prinde eu contracte
Undeva pe la Paris
Să cânt pe la mari palate.

Şi-a rămas aşa mirată
Furnicuţa se-ntreba:
Ce scriau poeţii-odată
Despre greier când cerşea?

- Scriau că tu vii la mine
Şi-mi ceri un grăunte, frate,
Uite că acum ţi-e bine
Şi trăieşti doar prin palate.

- Ce să cred despre povestea
„Greierele şi furnica”,
Vreau să i se ducă vestea,
De spus nu mai spun nimica.

- Ştii ce frate, te-aş ruga
Pe poet de-l vei vedea
Tu să-i spui din partea mea
Că-i un mincinos, sadea.

- N-a spus el că vii la mine
Şi-mi ceri ceva de mâncare?
Iar eu îţi spuneam că-i bine
Să munceşti ca fiecare?

Blestemat poetul fie,
Dacă nu e de folos
Tot ce-a scris în poezie
El rămâne-un mincinos.

Laude

Să vedeţi, în Strada Mare
Doi politică făceau,
Laude parlamentare
României aduceau:

“România e bogată,
Sărăcie nu mai e,
E ştiut în ţara toată
Este tot ce trebuie”.

“România e frumoasă
Şi gătită-n sărbători,
Găsim în fiece casă
Numai bunuri şi valori”.

«România-i ţară mare
Cu averi ce nu se ştiu,
Fericit e fiecare
Şi-i departe de sicriu ».

« România-i ţara-n care
Bunăstare-i peste tot
Fericit e fiecare »
De aceea eu socot :

Dacă-i mare fericirea,
Fraţilor, eu vă propun
Să fugim în România
Unde traiul e mai bun.
Dec. 2006

Pădure

Pădure bătută de vânt,
Copaci căzuţi la pământ,
Tăiaţi pentru lemne de foc,
Şi cine avea-va noroc?

Drujbe ce taie păduri,
Fiare ce fug de securi,
Domină codrii-n Ardeal,
Tăiaţi sunt copacii în val.

Şi trenuri merg, am mai spus,
Pline cu lemn spre apus,
Cu lemn fasonat pentru foc,
Au totuşi vecinii noroc.

Noroc pe cei din Ardeal
Ce taie pădurile-n val,
Se-ncarcă-n vagoane cu greu,
Şi circulă trenuri mereu.

Poliţist de frontieră

Poliţist de frontieră
Într-o nouă manieră
Şi să ştiţi că-i bun „mălaiul”
Pentru mine poliţaiul.

Şi cum spune turcul „aga”
Merge şi aicea şpaga,
Cum îi spun acuma „darul”
Curg şi-aici banii cu carul.

Dar să ştiţi nu-i de glumit
Când te vezi îmbogăţit
Zău că te cuprind fiorii
Când şti că vin procurorii.

Cred că nu vor încerca
De la mine a afla
Dacă „şpaga”,”mita”, „darul”
Vor umple şi-aici dosarul.

Dacă vreau eu ca să scap
DNA să nu mă vadă
Încerc, mă dau peste cap,
Să nu fiu uşoară pradă

Nu mai vreau vameş să fiu
Chiar acuma mă înscriu
Într-o nouă carieră:
Poliţist de frontieră.

Dacă da, eu nu mai ştiu
La hotar aş vrea să fiu
Nici vameş, nici poliţist,
Orice numai să exist.

Sunt vesel..

Sunt vesel de felul meu,
Supărat că-n ţară-i rău,
Sunt vesel de veselie,
Supărat de sărăcie.

Vesel sunt ca orişicând,
Supărat când sunt flămând,
Vesel sunt şi ard ca focul,
Supărat pe nenorocul.

Vesel sunt şi plin de haz
Supărat sunt de necaz,
Vesel sunt şi am putere,
Supărat sunt de durere.

Vesel sunt când mai iubesc,
Supărat că-mbătrânesc,
Vesel sunt când nu greşesc,
Supărat când rătăcesc.

Vesel sunt la veselie,
Şi când scriu vreo poezie,
Supărat la supărare
Şi când supărarea-i mare.

Sunt vesel de felul meu,
Aşa vrut-a Dumnezeu,
Supărat nu voi mai fi
Cât încă voi mai trăi.

Supăraţi sunt

Supăraţi sunt toţi din bloc
După oamenii lui Boc,
Care-au fost înlăturaţi,
Să fim oare supăraţi?

Dacă stau şi mă gândesc
Nu e prăpăd omenesc,
Doar mai sunt nepricepuţi
Prin Guvern, dar nu-s ştiuţi.

La balcoane iată-au pus
Steaguri negre când s-au dus,
Iar pe ele era scris:
„Ne vedem în Paradis”.

Ne-ntrebăm dacă ei vor
Trai în Paradisul lor
Mai sunt astăzi de crezut?
Cei din bloc nu l-au văzut.

Poate cei care-au rămas
Să ne scoată din impas.
Şi în vreme şi în timp
Să ne urce pe „Olimp”.

Mare supărare-n bloc
După oamenii lui Boc.
Supărări la primărie,
Plimbăreţ Boc n-o să fie.

Unii

Uni-s bogaţi,
Cei mulţi uitaţi.
Uni-s mişei
Cei mulţi sunt miei.
Uni-s inculţi,
Cei mulţi desculţi.
Unii par blânzi,
Cei mulţi flămânzi.
Uni-s nebuni,
Cei mulţi sunt buni.
Uni-s aleşi,
Cei mulţi culeşi.
Uni-s sus-puşi,
Cei mulţi supuşi.
Uni-s stăpâni,
Cei mulţi sunt câini.
Unii conduc
Mulţi sub papuc.
Unii domnesc,
Cei mulţi cerşesc.
Unii promit,
Cei mulţi înghit.
Unii vorbesc,
Cei mulţi trudesc.
Unii din ei,
Se cred a fi zei,

Ura faţă de bătrâni

Ura faţă de bătrâni
S-a-nteţit în România,
De la cei mai mari “stăpâni”
Se pare-a plecat mânia.

Ura faţă de bătrâni
Pare-a fi alimentată
Tot de cei mai mari “stăpâni”,
De mişeii de-altădată.

Ura faţă de bătrâni
E prezentă în tot ceasul,
Doar bastoanele în mâini
Le mai dirijează pasul.

Ura faţă de bătrâni
Trebuie înlăturată,
De la mici pân-la “stăpâni”
Să-i iubim ca altădată.

Ura faţă de bătrâni
Trebuie de-acum uitată,
Fie slugi, fie “stăpâni”,
Bătrâni fi-voi ei odată.

Vameşul.

Moto: „De la Siret pân-la Tisa
Tot vameşul plânsu-mi-sa”.

Sunt unul ce s-a născut
Şi norocul m-a bătut,
Naşul când m-a botezat
Nume de vameş mi-a dat.

Cadou mi-a făcut desaga
Doar la vamă merge şpaga,
Se trece uşor hotarul
Dacă banii curg cu carul.

Care-i munca cea mai grea
La vamă în ţara mea?
După-o zi lungă muncită
Să numeri banii din mită.

Să-i pui undeva la grindă
DNA să nu te prindă.
Şi-uite-aşa vere Ioane
Zilnic număr milioane.

A spus naşul la botez:
Câştigi cât tu nu visezi,
Totul e să nu te prindă
DNA cu bani la grindă.

Şi-a mers bine zilnic şpaga
Până s-a umplut desaga,
Într-o zi la orice vamă
Şpaga se transformă-n dramă.

Când de sus ordin s-a dat
Vameşul e arestat,
Printre ei şi eu eram
Unul ce şpagă luam.

Şi iată că DNA
A venit şi-n casa mea,
Să mă ciuruie de bani,
Să mă reţină mulţi ani.

De ştia atunci nănaşul
Nu mă boteza vămaşul,
Făceam altă carieră:
„Poliţist de frontieră”.