Dumitru Ichim - 80

Întâlnirea cu poetul pr. Dumitru Ichim este dovada că miracolul există. Este o mare bucurie pentru noi faptul că am reușit să publicăm o nouă carte a Părintelui și să participăm la Sesiunea omagială dedicată împlinirii a 80 de ani ai Părintelui Dumitru Ichim, sesiune organizată la Iași, în cadrul Simpozionului Internațional „Explorări în Tradiția biblică românească și europeană”, de către: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” Iaşi, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Asociația de Filologie și Hermeneutică Biblică din România, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași. În perioada 30 mai - 1 iunie 2024, am fost prezenți la Iași, trăind bucuria întâlnirii cu Poetul și Omul Dumitru Ichim, care ne-a dat speranța că (mai) există preocupări pentru poezia religioasă, pentru inspirația sacră, pentru poezia ce înalță și mistuie. MULȚUMIM organizatorilor, lui Iosif Camară în mod special, pentru eforturile depuse de a aduce Poezia lui Dumitru Ichim Acasă. Volumele lansate la Iași sunt: Dumitru Ichim, Micul Botezător - Finul lui Dumnezeu Maria-Daniela Pănăzan, Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic. Ne-am bucurat să-i cunoaștem pe prietenii Poetului: Dana Andreea Neagoe Focșa și Costel Hărăbor. Alese mulțumiri și gânduri bune! „Poetul Dumitru Ichim se situează în rândul marilor creatori de poezie de dragoste din literatura universală, printr-o viziune unitară tematic și prin profunzimea și complexitatea ideilor. Consider că este nevoie ca istoria și critica literară din România să redescopere opera impresionantă a unui poet singular în literatura de azi, dar nu singur, fiindcă Poezia pe care o oferă lumii este provocatoare și ea va influența noile orientări estetice. Chiar dacă poate fi comparat, fără îndoială, cu Shakespeare, cu V. Voiculescu sau cu L. Blaga, Dumitru Ichim rămâne unic prin limbajul artistic și noutatea ideilor poetice. Poemele se înscriu în tematica religioasă, este adevărat, dar această sferă nu le știrbește valoarea, ci le șlefuiește asemenea unui diamant. Psalmii și sonetele poetului Dumitru Ichim sunt cântece ale iubirii, care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește” (ca să-l parafrazez pe Sf. Apostol Pavel, Epistola întâi către Corinteni). Este iubirea în permanentă rugăciune, care poleiește divin sufletul omului, integrându-l în absolut. (Maria-Daniela Pănăzan). „Ne aflăm în fața unei opere unice, impresionând prin autenticitatea trăirii metafizice, prin mesaj profund uman: iubirea salvează, iubirea mânuiește. Prin opera sa, Poetul, Preotul, Omul Dumitru Ichim conturează o nouă dimensiune ontologică, prin care adaugă noi valențe poeziei românești. De la „cercul strâmt” eminescian la „cercul spiritual” ichimian sunt promovate în lirica de azi valori poetice autentice fără de care nu poate exista emoție artistică sau estetică: trăirea deplină a tainelor existenței umane.” (Maria-Daniela Pănăzan)
 
 
 
Poemele macului cernit
*
Doar liliacul
Vede prin sunet, cum eu
Te-aud prin culori.
*
Cinci, şapte şi cinci,
Două mâini – rugăciune!
Trece Iisus...
*
Pui de cerb sfios
Sărută izvorul! Luna-l
Va ţese din nou.
*
 
Mamă, nu plânge…
În candelă numele
Tău luminează.
*
Visează pruncul…
Maica Domnului trece
Descălţându-se.
 
 
PSALMUL BUJORILOR DE APUS
Cu robii Tăi, bujorii și sora mea urzică,
Vorbim aceeași limbă din vânj de chinovie;
E ora vesperină, fă lampa Ta mai mică,
Pe zid să nu se vadă ce mâna-Ți vrea să scrie!
Nu crezi că-i suferință, în jocu-Ți de-ndoială,
Așa ca-ndrăgostitul când cerul lui nu vine,
Să-mi jumuli calendarul, petală cu petală:
‚’Iubește...nu iubește, dar de nu-s Eu, pe cine?’’
La fel de crud cu marea, același val în zdroabă,
Mereu, mereu, întruna, și fără încetare!
O fi din gelozie? Dar spre argila-mi slabă
Puteai grăi a munte, și-n slovă-altfel de soare.
Mai lasă-mi înflorirea, din ce-i al Tău și eu-s!
Traduc ce-au zis bujorii: ‚’Să-L chemi Dominus meus!’’
 
 
PSALM ADUS DE INOROG
Faci dragoste, ca pâinea, că-n amândouă-s frângeri!
Nu-i focul ce dă gustul din sfânt frământ de cocă?
Că jertfa de lumină e când din cedru sângeri,
Iar lacrimei, ca Moise, slobod îi dai din rocă.
Dar de ‚’ făcutul urii ‚’ ? Ce vorbă hodoroagă!
Doar numai un nepismen Ți-ar pângări amvonul!
Alchimizezi poșirca în fagur ce se roagă?
Poiană-n ziua-a opta Ți-adoarme octogonul.
Aseară inorogul veni din iaz să beie...
Ce-i rău dacă realul vrea basmul să-mi culeagă?
Că-n sâni răsfățul lunii îl ții ascuns sub cheie,
Miroase-a floare coasa, când spun cât mi-ești de dragă!
Iar celui ce Grădina ne-a-nchis, dau sfat și rogu-l:
Din fânul de iubire trăiește inorogul!
 
 
PSALM ÎNTORS DINTR-O VISARE
‚’The green, green grass... Odihnei loc, verdeții,
Unde durerea nu-i și nici suspinul...
Așa pe nas cânta-mi-or cateheții,
Dar eu aș vrea de ochii-ți, ca pelinul,
Tot verdele, de tristul lor, subțiu-l
Ca aburul pe unde, în risipă.
Lăstunul cardinal mi-o aduna târziul
Cu flacăra ce-o poartă în aripă.
Au vei zâmbi când mi-oi preface lipca,
Tot mincinos, să-ți fur și mort sărutul?
Îți las în diată tot ce-am strâns cu scripca,
În vinul roș să mi se spele lutul.››
...Cam astfel mă plângea acordeonul,
Când m-a întors din cale telefonul!
 
 
PSALMUL CEL CU MULTE CIOTURI
Arunc tot alte lemne, când mă răstoarnă toana,
Pe-același jar, să-i stingă și-aripile și ghiara;
De sângelui vrei lege, la ce te-ajută vrana,
Când cea de-a treia voie te rupe-n dinți ca fiara.
 
Căințe, bube, ploșniți aduci la târgovină,
Smochin bogat în sfaturi, sub linia scăderii?
Că nu te-nțeapă noaptea, ci rana din lumină,
Când de la dreapta-n stânga citiși Scripturii merii.
 
Au nu cumva Grădina e-n tâlc nespusul Evei,
Şi numai Tu zăvoru-i cunoști cum se descuie?
Nu despre bob vorbire fac flăcările plevei,
Ca-n ochi nestins de pește, rotundul de la cuie?
 
Mă judece Olarul, de i-am greșit argila,
Pedeapsă-având iubirea, că nu iubești cu sila!
 
PSALMUL CE-A VISAT RUBINUL
E vină și pedeapsă în orice înflorire!
Nu mâzgălești ulciorul cu legi și-anatemi slute,
Ci cârlionț scrii humei, cu aur spus subțire;
Nu-i vinul mult mai dulce-n pelin de alăute?
 
Că nu compot pe rafturi strânsei în stih cu stupul,
Tristețea înfloririi ascunde-n ea nectarul.
Tu mi-ai întins o cupă și-n cântec ți-am strâns trupul,
Că mai setos fu brațul decât credea ploscarul.
 
Te port ca firul apei ce-și ia din răni absintul,
Țesând spre somnul mare ne-ngăduinței clipa
Ce loc nu are-n strungă, ca-n clevetiri alintul,
Genuna de nu doare n-a cunoscut aripa...
 
Mai bine povestește-mi ce-o fi visat rubinul,
De-a tresărit luminii pe buze arse vinul!
 
 
PSALMUL MIGDALULUI
Amarul e-o culoare, ne spun toți spaniolii,
Ce-i poți gusta tipicul chiar și-n otrava-a noua.
Cred că iubesc, că fagii-și fur straiul din magnolii;
Pe-un colț de pat stă noaptea, să nu-și trezească roua!
 
S-a-nnărăvit chitara de plajă andaluză,
Prin somn adelirându-și cer și delir: te amo,
Din țara unde jarul e cântec pân’ la spuză,
Iar de-o întreb de tine, hoțește-mi zice: Cheam-o!
 
Departe-n fundul luncii - tristețea unui graur!
Ca florile de smirnă va mirosi pelinul.
De unde ia apusul tighel mărunt de aur,
Și-al cărui sânge-l urlă-n lumina lui, rubinul?
 
De-a fost cândva o mie, va fi și-a doua noapte,
Că nins va fi migdalul cu ne-ndrăznite șoapte.
 
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5