Drumul bobului de grâu

Radu Băeș

            Până în preajma anilor ’90, luncile și dealurile Gersei erau ca un tablou modern, pictat de culturile semănate cu trudă de-o parte și de alta a Gersei povestitoare. Iulie era luna în care holdele se pregăteau de seceriș, petele galbene înnobilând tabloul de neuitat.

            Seceratul se făcea cu familia, atunci când suprafața era mai mică sau prin întrajutorare cu neamurile și, nu de puține ori,  prin claca de secerat, când suprafața era mai mare.

            Mi-a fost dat să văd, de-a lungul anilor, scene demne de un roman autentic, care m-au fascinat.  Iată una: Într-o dimineață, o femeie urca în vârful Guduriilor, unde avea un lan de grâu. Ducea pe umăr un leagăn de pânză din care se auzea, din când în când, un glas de copil. Pe celălalt umăr avea o traistă plină, în care ducea de-ale gurii, iar în mâna stângă două seceri cu mănunchiuri de lemn nou-nouțe. Bolovanii, treziți prea devreme, îi mai dădeau de furcă uneori, dar femeia nu-i băga în seamă. Cu mâna dreaptă atingea, din când în când, pânza leagănului, parcă mângâindu-și odorul și asigurându-se că el mai e încă acolo.

            Sosi. Trase aer proaspăt în piept, apoi așeză leagănul la umbra unui măr. Rupse niște ramuri de salcie și de salcâm și le așeză deasupra leagănului pentru ca umbra să fie mai deasă. Așeză mâncarea la înălțime, sub alt măr, apoi se îndreptă spre lanul de grâu. Dădu cu palma peste holdă ca să se asigure că „s-a luat apa”, rupse trei spice pe care le sărută îndelung, apoi se așeză, în genunchi și, închizând ochii, rosti din inimă „Tatăl nostru”. Se ridică și duse cele trei spice în leagănul copilului, ca „să-l ferească de rele” și ca să fie „bogat ca spicul de grâu”.     Își luă secera și, făcându-și încă o dată cruce, se apucă de lucru. Se mai opri doar când își hrăni minunea din leagăn.

            Secerișul s-a făcut totdeauna manual. Combinele nu urcau ”unde dădeai mâna cu cerul”!

            Pe vremea amiezii sosiră și bărbații. Tată și fiu. Au fost duși în cărăușie, cu noaptea-n cap. Se așezară la masă. Nu se vedea pe chipul lor oboseala. Tatăl nu-și mai lua ochii de la „puișorul” său. Și holda parcă era veselă, chiar dacă simțea că rolul ei s-a încheiat…

            Seara, o mulțime de clăi de snopi împânzeau dealul Guduriilor. Au stat acolo până când „batoza” a venit și pe la ei. De-acolo, drumul spre pâine…

            Iarna, la gura sobei, poveștile de la secerat prindeau aripi. Și zburau peste sat ca o dulce adiere, iar, din cuptor, pâinea avea un miros îmbietor și era crescută și rumenă ca și băiețelul ce se lua la trântă cu mersul. Primăvara următoare va alerga prin miriștea înmiresmată, iar mama îi va arăta, pentru întâia oară, drumul bobului de grâu!

Comentarii

21/07/16 11:52
veronica osorheian

Frumoasă povestea şi neuitată de năsăudenii mai în vârstă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5