Scump, dom’le, scump!

Drumul Blajului - pregătit pentru programul Elenei Udrea

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a adoptat, ieri, în cadrul şedinţei ordinare, studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru trei drumuri judeţene, în vederea includerii acestora în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. În plus, cele şapte sectoare de drum deja acceptate au fost date în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe durată determinată.

Proiectele au fost aprobate prin votul consilierilor PDL şi a celor trei ex-liberali, asta în contextul în care USL a remarcat “sumele exorbitante” care sunt prevăzute pentru promovarea acestor investiţii de infrastructură rutieră, dar şi selectarea pe criterii politice a acestora. De cealaltă parte, preşedintele Liviu Rusu a explicat sec că “priorităţile în investiţii le stabileşte majoritatea”, iar costurile ridicate sunt cauzate şi de majorarea de peste trei ori a preţului mixturilor asfaltice, importate din Ucraina.

Oricum, în această fază, modernizarea DJ 172G, pe o distanţă de aproximativ 10 kilometri, între Nuşeni (DJ172A) şi Chiraleş (DJ151), este estimată la 23,991 milioane lei. Lucrările de modernizare de pe DJ 173, Milaş – limită judeţul Mureş, ar costa 13, 429 milioane lei – pentru o porţiune de şase kilometri.

În schimb, pentru asflatarea a cinci kilometri de pe DJ 173 D, între Mureşenii Bârgăului şi lacul de la Colibiţa, cunoscut drept Drumul Blajului, execuţia este aproximată la 40 milioane lei (costurile fiind ridicate probabil de consolidarea versanţilor cu zid de sprijin, reabilitarea unor poduri etc.).

De drumul Blajului se leagă şi o serie de previziuni sumbre, a moşului Gabris, care poate nu vor da peste cap proiectele lui Liviu Rusu.

Moş Gabris prezicea că Drumul Blajului nu se va termina niciodată

O legendă a locului spune că la Colibiţa trăia un bătrân uitat de vreme, numit de toti moş Gabris, pe numele său adevărat Grigore Pop. Mos Gabris a facut multe profeţii, iar după moartea lui, în 1944, de mai bine de 70 de ani încoace, deşi erau socotite aiureli pe vremea când trăia, s-au împlinit una câte una.

Toată Valea Bârgăului ştie legenda bătrânului… Grigore Pop (1861-1944) ştia carte, fiind nepotul primului învăţător din Tiha Bârgăului. Citea Biblia şi era foarte credincios. Profeţiile bătrânului se referă la destinele oamenilor din zonă sau la evenimente din sat şi din împrejurimi.

Acest fapt a făcut ca localnicii să creadă în prezicerile lui şi să şi-l asume pe Moş Gabris ca pe un sfânt al locului, care vorbea cu îngerii. Despre viaţa sa există chiar şi o carte a profesorului Titus Wacshmann - Hogiu - Nostradamus versus prorocul Gabris din Bârgău.

Oamenii povestesc că vreme de 40 de zile prezicătorul a stat izolat undeva într-o peşteră în Munţii Bârgăului. După revenirea în sat, moş Gabris a început prezicerile care mai stăruie încă în conştiinta bârgăuanilor.

Una dintre prezicerile sale se referă la blestemul drumului care leagă DN 17 la ieşirea din Mureşenii - Bârgăului de Colibiţa, pe Valea Blajului. Această prezicere spune ca nu va fi terminat niciodată, că acolo se va surpa mereu pământul, deoarece Dumnezeu este supărat pe oameni. (preluat de pe rovoyage.com)

Şapte drumuri judeţene, date în administrarea MDTR

Revenind la realitaatea cea de toate zilele, în licitaţie, prin acelaşi program derulat şi parafat de ministrul Elena Udrea, sunt şapte drumuri judeţene şi 11 drumuri comunale. În fapt, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului urmează să ne pună asfalt de peste 311 milioane lei (fără TVA) pe 127 kilometri de drum judeţean şi comunal, în prezent derulându-se pe SEAP procedura de achiziţie a elabărării proiectelor tehnice şi a lucrărilor de execuţie. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost 8 iulie 2011, iar ofertele vor fi deschise în 26 iulie.

Investiţiile derulate prin Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin credite stabilite conform O.U.G. 105/2010. Contractul ar urma să se deruleze în perioada 16 august 2011 - 31 decembrie 2019. Adică, durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate este de trei ani, iar perioada de rambursare a creditului sau plata lucrărilor se va face în maximum şapte ani, dar nu mai târziu de 2020.

Asfaltul va fi pus pe DJ 172 E, Strugureni - Matei, DJ 172 A, Chiochiş - limită judeţ Cluj, DJ 172 D, Ilva Mică - limită judeţ Suceava, DJ 172 C, Josenii Bârgăului - Ilva Mică, DJ 173, Şoimuş-Şieu, DJ 172 G, Nuşeni – Chiraleş, DJ 173, Milaş – limită judeţ Cluj.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5