Drum expres Bistriţa-Dej, varianta ocolitoare a Bistriţei şi drumuri Trans Regio în Master Planul de Transport

Master Planul General de Transport va fi aprobat săptămâna viitoare în Guvern, a anunţat, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care estimează că până pe 15 martie documentul va fi prezentat în faţa Comisiei Europene (CE).
     Strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport din ţara noastră cuprinde proiecte în valoare totală de 48 miliarde de euro, pentru sectorul rutier, ferioviar naval şi aerian.

După dezbaterea publică au fost propuşi 1.301 km de autostradă, cu un plus de 645 km faţă de versiunea iniţială a Master Planului, 1.878 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio şi Euro Trans şi 67 de variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres, la care se adaugă centura Bucureştiului la profil de autostradă. Investiţia în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate investiţie în autostrăzi.

***

În ceea ce priveşte judeţul nostru,  este prevăzută realizarea drumului expres Dej – Bistriţa, pe o lungime de 56 km, valoarea estimată a investiţiei fiind de 206,3 milioane euro. În prezent, acest tronson din DN 17 face parte din categoria drumurilor Trans Regio. În teorie, drumurile expres nu sunt cu mult diferite faţă de autostrăzi, cele mai mari diferenţe le reprezintă lipsa benzii de siguranţă şi viteza maximă la câmpie (120 km/oră), în rest vorbim de un drum cu câte cel puţin două benzi pe sens, care ocoleşte localităţile şi nu se înâlneşte la nivel cu altă cale de transport. În prezent, în România nu există niciun drum expres, cel mult tronsoane care pot fi asimilate acestei categorii. Ulterior, drumurile expres ar putea fi transformate în autostrăzi.

De asemenea, tronsonul Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava (178 km ) va deveni drum Trans Regio, costurile estimate fiind de 124,9 milioane euro. La fel şi Sărăţel –Reghin – Târgu Mureş (78 km) va fi adus la standardul de Trans Regio, costurile ridicându-se la 44 milioane euro (fără TVA).

         În ceea ce priveşte variantele de ocolire, Master Planul propune 14 proiecte, printre care şi cel de la Bistriţa. Potrivit datelor din documentul Ministerului Transporturilor, varianta ocolitoare de la Bistriţa va avea 14,59 km, investiţia însumând 37,8 milioane euro (fără TVA).

         Pentru Beclean, varianta ocolitoare ar urma să fie rezolvată odată cu drumul expres Bistriţa-Dej.  

***

Pentru sectorul feroviar, judeţul nostru este vizat în două proiecte de reabilitare a căii ferate, pentru a se ajunge la viteza proiectată, şi anume, Cluj-Napoca – Beclean, pe o lungime de 83 km şi Beclean – Ilva Mică – Vatra Dornei – Suceava, pe o lungime de 239 km, per total fiind estimate costuri de 2,581 milioane euro.

 

 

Comentarii

13/02/15 07:42
Vizitator

Pe lista priorităţilor infrastructurii rutiere incluse in Masterplanul de transporturi actualizat figureaza pentru anul 2015-2016, intre altele, un drum expres intre Dej si Bistrita, precum si o centura ocolitoare a Bistritei, in valoare de 37,8 milioane euro fără TVA. Prin urmare nici vorba de tampenia numita „Centura lui Cretu” prin Padurea Codrisor, in valoare astronomica de 174 milioane de euro. Pe de alta parte, avand in vedere faptul ca prin dfinitie, drumurile expres sunt drumuri naţionale rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor care nu deservesc proprietăţi riverane şi care au două sensuri de circulaţie cu cel puţin două benzi pe sens, separate de un spaţiu median, şi nu intersectează la nivel nicio altă cale de comunicaţie, iar intrarea şi ieşirea autovehiculelor este permisă numai cu acces dreapta, în locuri special amenajate, acesta nu se poate suprapune pe traseul actual al DN 17, care trece prin localitati. De aceea, cu atat mai mult, este necesara si reconsiderarea traseului viitoarei centuri ocolitoare a Bistritei, intrucat un drum expres nu poate trece prin padurea Codrisor la 2 pasi de parcul orasului si pe la poarta spitalului TBC. Pacat de banii irositi pe proiectul centurii 2 Sud, pentru care cineva trebuie sa dea socoteala.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5