Dramă: şi-au pierdut fiica în accidentul cu ambulanţa de la Beclean, acum şi-au îngropat şi ultimul înger

sursa facebook

Colegii de la Liceul de Muzică au găsit pe banca Liviuţei lumânări şi flori după ce au revenit la şcoală din vacanţă. Încă o dramă s-a abătut asupra familiei Miciu. În urmă cu doi ani, în iunie 2014, un accident grav de care ne amintim cu toţii a avut loc pe Pasarela de la Beclean, unde o ambulanţă a fost făcută praf de un tir. Ambulanţa transporta doi copii minori de 17, respectiv 14 ani, care veneau de la Cluj de la dializă. În urma tragediei, Gabriela, alături de verişorul ei, şi-au pierdut viaţa. Familia Miciu nu va uita niciodată această tragedie. Totuşi, a mai rămas o umbră de mângâiere până de curând prin fiica mai mică, Liviuţa, elevă în clasa a VII-a la Liceul de Muzică. În urma unei suferinţe, Liviuţa a părăsit şi ea, de sărbători, această lume, cerul căzând peste părinţi.
Colegii de la Liceul de Muzică, alături de profesori, au primit cu tristeţe această veste, mai ales că tânăra era talentată, fiind îndrăgită de toţi. „Acum un an şi jumătate am scris aceleaşi mesaje de condoleanţe pentru Gabriela şi familia ei. Nu-mi găsesc cuvintele şi nu cred că aş putea scrie ceva ce ar alina durerea părinţilor rămaşi singuri pe lume. Dumnezeu să le dea putere să poată trece peste încă o grea lovitură”, stă scris pe o reţea de socializare, unde mesajele sunt multe şi impresionante. „Liviuţa a fost o fată sinceră, frumoasă şi zâmbitoare în orice moment”, spune Marius Varga, completat de o colegă „Când mă vedeai pe stradă îmi zâmbeai aşa de frumos”.
Cristina Rosu: A plecat in Cer o fata deosebita ce a dat dovada de copil a lui Dumnezeu. ... Isus sa va mangaie parinti dragi
Andrada Măgheruşan: Liviuța,prietenă dragă,îngeraș mereu cu zâmbetul pe buze care lumina ziua oricărui om supărat cu care vorbeai. De ce ai plecat dintre noi? De ce nu ne mai lași să ne bucurăm de zâmbetul tău? De bunătatea ta? Rămân acum doar întrebări fără răspuns..Eu și Andrei o să îți ducem dorul prințesă mică.
Codoleanțe familiei! Să fiți tari..
‎Anna Stretea: Condoleanţe :((( nu îmi vine să cred că ai plecat de lângă noi aşa de repede ..... Erai o fată mereu cu zâmbetul pe buze ori de câte ori stăteam cu tine...şi râdeai din orice.... Dumnezeu să îi întărească pe părinţii îndureraţi şi să le daie putere ..... Condoleanţe.... :((( O să îmi lipseşti enorm de mult o să îmi lipsească zâmbetul tău...o să îmi lipsească jocurile noastre şi toate lucrurile care le făceam împreună.... Încă nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat....:((((((((((
‎Kosmin Gabriel‎: LIVIA draga tu tot timpul cu zambetul pe fata ,fericita cum neai putut parasii??:(( sunt foarte dezamagit.... DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE!... Familia indurerata sa fie intarita de DUMNEZEU! Nu stiu motivul exact pentru care ai plecat, Liviuta, dar, a fost voia lui DUMNEZEU si accept asta...Nu as fi vrut sa pleci...Nu stiu daca vei vedea mesajul acesta, dar sa stii ca, indiferent daca nu am avut o legatura atat de stransa, te-am apreciat si inca te apreciez...Sper sa ne revedem... Condoleante familiei...si sa stiti ca, indiferent prin ce situatii treceti: bucurii, incercari sau greutati, DUMNEZEU E CU VOI...si VA FI!!! EL stie motivul au motivele pentru care sunteti incercati in felul acesta, a facut asta cu un SCOP!! Poate ca a vrut sa va faca sa intelegeti cine trebuie sa fie pe primul loc in viata voatra, nu stiu...Dar, chiar daca aceste incercari au trecut asupra voastra, NU va descurajati. Ci MERGETI inainte, caci DOMNUL e cu voi!!
‎Malina Sarah: Miciu Liviuta...o persoana atat de deosebita,cuminte,inteligenta . O prietenă buna si o colega excepțională. De ce ai plecat dintre noi atat de repede? Sa fie oare din cauza ca ,la fel ca oamenii care mereu culeg cele mai frumoase flori ,te-a ales Dumnezeu pe tine? Ori pentru ca tu nu apartineai acestui loc? Erai un înger trimis pe pamant,un înger pe care Dumnezeu a decis sa il ia inapoi. Acum,oriunde ai fi ,noi te vom iubi la fel de mult. Condoleante familiei.
‎Iulia Maria Chiuzan‎: Ce cruda si nedreapta ii viata uneori ! Acum un an jumate a plecat la ceruri surioara ta Miciu Gabriella si verisoru' tau Bora Viorel , iar astazi parintii tai si cei ce te iubeau sunt supusi unor altor grele momente pentru ca ne parasesti tu , tu care erai un copil minunat , mereu cu zambetul pe buze si care mai avea o gramada de vise de indeplinit , dar totul s-a spulberat intr-o clipita ! De acum esti un ingeras , ne vom aduce mereu aminte de voi cu drag ! R . I . P . Condoleante familiei !
....................
Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul celor două surori în rândul drepţilor, iar părinţilor să le dea mângâiere cu gândul că Cel de Sus va avea grijă de îngerii lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5