Două schelete stau la poveste

Pentru a înţelege cele ce urmează, vom spune că după ce Stalin a impus colectivizarea în Ucraina, mânat de ură nestinsă împotriva căzăcimii de pe Don şi nu numai, a rechiziţionat practic întreaga recoltă agricolă, aşa cum a făcut şi Ceauşescu spre a-şi achita datoriile externe cât mai grabnic. Pur şi simplu oamenii au fost lăsaţi să moară de foame. Graniţele ucrainene au fost înconjurate de soldaţi şi orice tentativă de a fugi din lagărul morţii era pedepsită cu împuşcarea pe loc. Victimele au fost de ordinul a circa şapte milioane, iar Victor Iusşcenko (ex-preşedintele portocaliu al Ucrainei, a declarat ziua de 28 noiembrie zi comemorativă: a „Holodomor” (Marea Foamete în limba ucraină), considerată ca un adevărat genocid contra poporului ucrainean. S-a ajuns la acte inspăimântătoare de canibalism.

Aşadar, două schelete stăteau la poveste şi unul l-a întrebat pe celălalt:

- De ce ai murit?

- Eu? De foamete, desigur, dar tu?

- Deşi arăt ca tine- spuse partenerul de discuţie,- eu încă n-am murit.

- Slavă Domnului că mai eşti în viaţă, căci viaţa e frunmoasă.

- Nu !”Slavă Domnului”, ci „slavă lui tătuca Stalin”! El ne-a învăţat că nu trebuie să credem în Dumnezeu.

- Asta e o nerozie. Dar după ce moare Stalin, cui o să-i mai spuneţi voi „slavă”. Slavă nu se spune unui muritor.

- Ha-ha-ha!! Numai să moară, că apoi vom putea spune din toată inima :”Slavă Domnului!”