Două primării şi patru persoane fizice, amendate de comisarii de mediu bistriţeni

Comisarii de mediu bistriţeni au efectuat controale în toate cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului, în perioada 3 aprilie -9 mai, pentru a verifica starea de salubritate a localităţilor, a cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţie.

         În urma verificărilor, au fost identificate depozitări neconforme de deşeuri, reprezentând deşeuri menajere, deşeuri de ambalaje plastic, deşeuri textile, deşeuri de construcţii pe malurile cursurilor de apă ale râurilor Someşul Mare, Bistriţa, Şieu, Sălăuţa, Ilva, Budac, ale pârâurilor Pietriş, Buduşel, Luţ, Cormaia, Anieş, Dorolea, Rosua, Lechinţa.  De asemenea, au fost impuse măsuri pentru desfiinţarea depozitelor ilegale de deşeuri şi realizarea lucrărilor de igienizare pe malurile cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţie, care trebuiau îndeplinite până în 15 aprilie.

„Începând cu data de 24 aprilie, s-au verificat prin sondaj 20 de unităţi admionistrativ-teritoriale, în scopul verificării modului de efectuare a lucrărilor de salubrizare. Au fost aplicate 12 sancţiuni contraventionale, dintre care 6 avertismente, respectiv 6 aemenzi. Avertismentele au fost aplicate la 3 UAT-uri şi la 3 persoane fizice.

Amenzile s-au aplicat astfel:  2 la UAT-uri în valoare 15.000 lei, 4  la persoane fizice în valoare totală de 5.000 lei,  în baza Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, pentru neconformităţile constatate”, menţionează comisarul şef Gabriel Petraş.

Potrivit acestuia, au fost impuse măsuri pentru desfiinţarea depozitelor ilegale de deşeuri şi menţinerea stării de salubrizare pe raza UAT-urilor  din judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5