DOSTOIEVSKI: ,,Chiar dacă pe patul morţii ....” (2)

Scăpând din gheara morţii, cu lanţuri la picioare, în şirul tovarăşilor decembrişti, prin crâncena iarnă rusească, tânărul Dostoievski ia drumul Siberiei. Cu puţin înainte de a ajnge la Omsk, două soţii de decembrişti i-au dăruit o Biblie (singura carte permisă). „Vreme de patru ani -scria el- în „Amintiri din casa morţilor”- am citit numai Bibia şi mai ales Evangheliile, cugetând la fiecare cuvânt.” O învaţă pe de rost şi n-o mai uită niciodată. Ea l-a mângâiat în cele mai triste momente ale vieţii, transformându-l într-un „un ucenic înflăcărat al lui HRISTOS”- (cum spune prefaţa la”Literatura rusă”- 1954). Se roagă, se spovedeşte, posteşte, e un fiu al Bisericii. Îi plăcea cu deosebire la slujba Învierii, unde izbucneşte fără stavili bucuria copleşitoare a biruinţei vieţii asupra morţii.

Testamentul său lasă copiilor încrederea nemărginită în iubirea lui HRISTOS, Împăratul vieţii şi al veacurilor:

„Eu vă iubesc mult -zicea el- dar iubirea mea e nimic pe lângă iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. Dacă veţi greşi, nu deznădăjduiţi...Sunteţi copiii Lui, smeriţi-vă ca înaintea Tatălui vostru, cereţi-i iertare şi El se va bucura de căinţa voastră, aşa cum s-a bucurat de întoarcerea fiului risipitor.”

Ca şi alţi mari cugetători, Dostoievski a văzut în HRISTOS ”idealul omului în trup”. El este minunea istoriei şi apariţia unui astfel de ideal în mijlocul omenirii e o minune şi mai mare. În cele mai negre adâncuri ale sufernţei şi deznădejdii, trebuie să ştim că HRISTOS e cu noi, că ne oferă iubirea lui şi iartă toate. La o astfel de iubire divină, cea omenească răspunde şi ea în mod impresionant şi patetic, dovedind cât de legat de HRISTOS era sufletul său: „Dacă mi s-ar dovedi pe patul morţii în modul cel mai indubitabil că nu HRISTOS e Adevărul, ci altul – dacă demonstraţia ar fi copleşitoare, incantabilă şi covârşitoare – n-aş sta nici o clipă la îndoială: aş alege să rămân cu HRISTOS.”

Să rămâi cu HRISTOS....da, cea mainare biruinţă a noastră. Câtă dragoste din partea lui Dostoievski pentru Mântuitorul nostru!! Oare sufletul nostru este în stare şi el de aşa ceva? Suntem şi noi aşa de iubitori precum marele scriitor şi gânditor rus? O, milostive Doamne, Împărate al veacurilor şi istoriei, dumnezeule al nostru! Luminează-ne mintea spre a te iubi pe Tine mai mult decât toate ale lumii şi Universului. Tu eşti singurul şi Marele nostru Binefăcător - al lumii întregi şi fiecărui din noi în parte.