DOSTOIEVSKI: ,,Chiar dacă pe patul morţii... ”(1)

În Fiodor Dostoievski, fascinanta literatură rusă îşi are unul din ei mai străluciţi reprezentanţi ai săi. Romanele sale i-au adus o celebritate pe care vremea nu doar că nu a tocit-o, ci a făcut-o să crească, pe măsură ce omul modern pare tot mai copleşit de tehnologie. ”Fraţii Karamazov”, ”Crimă şi perdeapsă”, ”Amintiri din casa morţilor”, ”Idiotul”, ca şi toate celelalte, le recitim azi ca şi cum ar fi fost scrise special pentru acest tulburat secol XXI Tematica sa se axează cu deosebire pe insondabilele adâncuri ale sufletului omenesc, zbuciumul fiinţei în căutarea divinităţii. El însuşi mărturisea: ”Problema existenţei lui Dumnezeu a fost ideea fundamentală cu care m-am zbătut toată viaţa.” În final, avea să emită aserţiunea: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci putem face orice...” Se răspunndea astfel unei părţi a gândirii iluministe şi nihilismului, ştiind bine că omul are un cenzor moral şi nu poate face orice, căci dacă am putea face orice, ar fi cutremurător. Omul fără Dumnezeu al secolului al XX-lea ne-a arătat –prin fascism şi comunism- ce lucru înfricoşător este omul fără această cenzură morală sădită de Dumnezeu în conştiinţă: lagărele morţii, hecatombele de zeci de milioane ale războaielor, gulagurile..

Deşi s-a născut într-o „familie vrednică, unde am citit din fragedă copiărie Evangheliile, bunicii fiind foarte credincioşi”, Dostoievski adolescent se va apropiade mişcarea decembristă, ce urmărea asasinarea ţarul,i răsturnarea anarhistă a ordinii existente. Întreaga mişcare este descoperită şi membrii ei arestaţi şi condamnaţi la moarte prin împuşcare. În piaţa Palatului de Iarnă, a putut vedea căzând sub gloanţe pe tovarăşii săi cei mai marcanţi, iar când aripa morţii şi-a întins umbra de gheaţă asupra lui, un emisar al ţarului Alexandru a intrat în piaţă cu un ucaz prin care cei rămaşi în viaţă sunt iertaţi şi pedeapsa comutată la exil în Siberia.

Mai târziu avea să mărturisească ce a simţit în acele momente când fusese la un pas în preajma morţii: ,,Simţeam că nu sunt pregătit pentru sărbătoreasca întâlnire cu Dumnezeu...”

Merg până la magazin, mă apuc de lucru, plec în călătorie, mă culc căci este seară, vin de la serviciu... Pururi trebuie să fim gata „pentru sărbătoreasca întâlnire cu Dumnezeu”, fiindcă numai clipa aceasta e abia a noastră, cea următoare fiind poate cea din urmă. Important nu este aceasta, ci cum ne va găsi? Cu înţelepciune să ne trăim deci fulgurantele clipe existenţiale.