Dosare penale pentru braconaj

Miercuri, ora 23,00, lucrători din cadrul B.A.E.S.P., împreună cu poliţişti de la Năsăud şi ai Postului de Poliţie Rebrişoara au depistat pe numiţii Mihăilă C., din com. Rebra şi Vasile M., din com. Rebra care se deplasau cu un autoturism de teren condus de proprietarul acesteia, Grigore N., pe D.N. 17 D, pe raza com. Rebrişoara, având asupra lor două arme de vânătoare şi două cartuşiere cu câte 15 cartuşe fiecare. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că o armă de vânătoare, cal. 12 mm şi 15 cartuşe aferente îi aparţin lui Mihăilă C., vânător autorizat în acest sens iar cealaltă armă de vânătoare, cal. 12 mm şi 15 cartuşe aferente aparţin lui Vasile M., acesta nefiind neautorizat. Totodată s-a stabilit faptul că cei trei au fost ieşiţi în fondul de vânătoare GERSA al AJVPS B-N, fără a avea autorizaţie de vânătoare, unde Mihăilă C. a tras două focuri de armă. Cu privire la arma deţinută ilegal de Vasile M. s-a stabilit că aceasta a fost adusă din Spania în cursul anului 2009 iar muniţia găsită asupra sa a fost primită de la vânătorul Mihăilă C. Faţă de Mihăilă C. şi Vasile M. se efectuează cercetări de către BAESP sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, Uz de armă letală fără drept, contrabandă calificată şi braconaj cinegetic fapte prev. şi ped. de art. 279 alin. 1 Cod penal, art. 138 din Lg. 295/2004, art. 271 din Codul vamal şi art. 42 lit. a din Lg. 407/2006.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5