Dorina Manu, ,,Rugi în amurg”

Editura George Coşbuc a pus la dispoziţia publicului larg un impresionant buchet de simboluri. Îl ţine în mâinile unei inimi creştine, Dorina Manu, sau, pentru noi profanii în ale poeziei, Silvia Dorina Cioarec, avocat de prestigiu în străvechiul nostru oraş, Bistriţa.
Dorina mărturiseşte ca sub un epitrahil de stele amurgul lui EU şi răsăritul lui EL.
Sinele uman e uluitor de singur dacă nu se scaldă în unduirile aripilor harului divin, această energie ne creată care izvorăşte din Fiinţa Unică a Celor Trei Persoane Dumnezeieşti.
Unirea omului cu Dumnezeu, în întunericul de dinaintea Luminii Învierii, pare a fi imposibilă. Şi, totuşi, cu cât e mai apăsătoarea noaptea aşteptării, cu atât o putere inefabilă te absoarbe spre lumină: ,,În amurg eşti singur... dar mai aproape de El; deşi îţi recunoşti micimea, neputinţa, îngrădirea, alături (de El) nu te simţi insipid. Îi simţi omniprezenţa şi, în sfârşit îţi vezi cărarea: slava, iertarea, mirarea, o conversaţie firească”.
Comuniunea Om –Divinitate, visul de aur al omenirii poate fi atinsă, iar etosul ortodox în care s-a format poeta noastră, însoţit de Patristica Răsăriteană, dau omului şansa aceasta, şansă ce-l scoate din istorie veşnicindu-l, făcându-l, aşa cum zice Scriptura: ,,împreună cetăţean cu sfinţii şi casnic al lui Dumnezeu!.
Marele mitropolit Barolomeu, poet, dramaturg, eseist, teolog de prestigiu, un demiurg al cuvântului rostit apăsat, cu inflexiuni unice şi impresionante - zicea: ,,Şi, totuşi, toată Patristica noastră ar fi searbădă, dacă n-ar fi etosul românesc ortodox care să-i adauge sarea şi piperul gusturilor rafinate, ce nu ne vin dintr-o nobleţe obţinută prin învestire, ca-n Evul de Mijloc, ci dintr-o ancestralitate ce începe cu strămoaşa noastră din Antichitate, Armonia, fiica lui Ares-Marte, (căci zice Strabon: ,,La ei s-a născut Ares” şi Ovidiu în Tristele: ,,,Marte, părintele geţilor”) şi a soţului acesteia, Moşul Dac - Cadmos, întemeietorii Vechii Europei pe lângă Dunăre.
Armonia, adică delicateţea împreunărilor, simţul ancestral al proporţiilor, integrarea ne abuzivă în spaţiu şi temporalitate, şederea în poveşti cu însuşi ,,Dumnezeu Drăguţul”, acesta-i ,,ethosul românesc”.
Dorina Manu se integrează fiinţial în acest ethos. ,,O conversaţie firească” cu sine însăşi, cu semenii şi, mai ales, cu Dumnezeu, Cel pe care L-a găsit în darul cel mai de preţ pe care îl primim de la El: VIAŢA. ,,Am primit suflet curat/ trup întreg/ şi verbul ,,a iubi” la imperativ.” (Neascultare). Şi, aş mai adăuga eu, ... nişte nepoţi, copii şi soţ cum nimeni n-are! Acesta-i raiul nostru de taină - familia, sfântă încă... la români, cu toate splendorile şi căderile ei!
Viziunea sa poetico-teologică întrece aşteptările în teme de genul: ,,Cerul nu are poartă. Unica poartă eşti tu, Maria”, sau: ,,Mâini sparte/ Să-ncapă prin ele întreg Universul”.
Dacă într-o zi, fericită pentru mine, mitropolitul Bartolomeu m-a gratulat din condescendenţă şi pe ne meritate cu cuvintele memorabile pentru mine şi măgulitoare: ,,Părintele Feier e raiul de cuvinte nepereche al Bistriţei”, aş dori să transfer sintagma pentru Dorina Manu şi poezia ei, pentru că, nu-i aşa, ,,dar din dar se face Raiul?!”
Citiţi cu drag şi cu răbdare. Iată ce zice: ,,Ascultător/ Voi da iubire şi celor ce nu înţeleg/ Şi celor ce au/ şi celor orbi la bunătate/ Gândind că firul se strânge în cer./ Nimic nu-i fără răspuns”.
Mergi înainte, Dorina, urcând spre feeriile ne ajunse de raţiunea lucrurilor mărunte, spre piscurile cunoaşterii desăvârşite prin comuniune cu Cel Bun!