Dora şi Nora

Dora şi Nora erau două surori frumoase, pline de spirit şi de voie bună. Aproape că erau deodată, cu mine şi cu sora mea Anuţa şi cu Gavrilă Salvan, alt coleg de liceu.

Dora şi Nora erau clujence. Tatăl lor se numea Grigore Lup şi era de meserie tipograf. A muncit o viaţă întreagă la o tipografie din Cluj-Napoca, activitate ce i-a adus sfârşitul grabnic. Mama celor două fete purta numele de Mărioara. De la ea, Dora şi Nora au păstrat frumuseţea şi chipul unor orăşence. Doamna Mărioara era funcţionară şi dorinţa vieţii ei era să-şi crească şi să-şi educe fetele cu grijă. Eram neamuri şi vara, în vacanţa mare, fetele veneau la Nepos unde noi, băieţii, le aşteptam cu drag. Dora era mai mare decât Nora cu doi ani.

Seara la Nepos le conduceam cu grijă pe frumoasele domnişoare.

Târziu, seara, mergeam la căminul cultural, unde dansam după priceperea fiecăruia. Dora s-a înscris la liceul de muzică din Cluj. A terminat liceul şi s-a înscris la conservator. Ştia să cânte la toate instrumentele de suflat. Era talentată şi bucuria talentului ne mângâia bucuria vieţii la acei adolescenţi pregătiţi să urce pe drumul vieţii deloc uşoare.

Când veneau, vara în vacanţa mare, Dora îi aducea Anuţei, sora mea, plicuri colorate frumos pentru scris scrisori.

Seara ne plimbam pe uliţele satului printre vaci şi cai. Nora era mai sfioasă. Ea povestea mereu cu Gavrilă despre literatură. Poeziile lui Eminescu ne umplea la toţi sufletul nostru tânăr de bucurii şi de emoţii.

Satul îşi lăsa umbra nopţii peste noi. Gavrilă dorea ca vacanţa să fie cât mai lungă. La fân şi la prăşit, bucuria zilelor treceau tot mai repede.

Într-o seară de vară am povestit cu fetele în grădina casei noastre.

Încet, încet, liniştea s-a aşternut peste noi. Am adormit cu toţii căutând-o pe Nora. Spre dimineaţă am găsit-o pe nevinovata fată. Adormise în nişte fuioare de cânepă, frumos aranjate.

Nora ne-a părăsit cu sufletul ei bun cu tot. A rămas Dora cu zbaterea continuă a vieţii. Au plecat şi părinţii lor. La Nepos, de multe ori, pe la gară, ori pe podul de lemn acoperit, amintirile acelor vremuri vin şi dau buzna peste noi. A venit şi studenţia cu amintirile ei. Anuţa şi Gavrilă o pomenesc mereu pe Nora. Ea a plecat pe un drum fără întoarcere. Cu toţii ne rugăm pentru iertarea păcatelor acestui chip frumos. Nora a rămas o amintire veşnică. Dora îşi continuă viaţa cu gândul îndreptat şi spre Neposul nostru. Fânul şi fragii, apa de la Someş se strecoară precum nişte amintiri veşnice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5