Doina Pană: PSD propune creşterea punctului de pensie, reducerea fiscalităţii şi o pensie minimă de 640 lei

Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele prevederi ale programului de guvernare care vizează pensionarii, cei care au alimentat, în timpul activităţii, bugetul de stat şi, mai mult, au susţinut şi pe pensionarii vremii respective.
„Creştem punctul de pensie, asta înseamnă automat că toate pensiile se vor majora, încât în patru ani să crească cu mai mult de 500 lei. La ora actuală, punctul de pensie este 871,1 lei, vrem ca în 2020 să fie de 1400 lei. Începem cu creştere chiar din 2017, de la 1 iulie, când va fi 1000 de lei. (...) Toate pensiile vor creşte prin majorarea punctului de pensie. Ca să le creştem puterea de cumpărare şi mai tare, mergem la o reducere de fiscalitate, adică 90% dintre pensionari nu vor mai plăti niciun fel de impozit sau contribuţii. Toţi cei care au pensia mai mică sau egală cu 2000 lei brut, pe lună, nu vor mai plăti impozit deloc, şi asta de la 1 ianuarie 2017. Cei care au pensia brută mai mare de 2000 lei, de la 1 ianuarie 2018, vor plăti doar 10% impozit, nu 16% şi doar pe suma care depăşeşte acest nivel. CASS va dispărea complet, va deveni 0% pentru absolut toţi pensionarii, indiferent de cuantumul pensiei”, a precizat Doina Pană.
O a treia măsură importantă vizează pensia minimă, social-democraţii propunând majorarea cu 60 de procente a cuantumului acesteia, de la 400 lei la 640 lei, în ianuarie 2018.
În context, deputatul Pană a prezentat şi o adresă de email unde bistriţenii pot să transmită toate doleanţele, care să poată fi conturate „într-un program de guvernare local”. Aşadar, toţi cei care vor să facă propuneri pot să scrie pe adresa [email protected].

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5