Doi tineri răniţi, după ce motocicleta lor a fost lovită de un autoturism

Doi tineri au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru a primi îngrijiri medicale, după ce au fost implicaţi într-un accident de circulaţie produs pe DN 17, pe raza localităţii Prundu Bârgăului.

          “Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Tiha Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Bistriţa-Vatra Dornei, din cauza nerespectării semnificaţiei marcajului longitudinal continuu, care despărţea cele două sensuri de mers, şi a unei neasigurări corespunzătoare, a efectuat virajul la stânga, moment în care a colizionat un motociclu condus, din sens opus, de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Prundu Bârgăului.

          În urma impactului tânărul care conducea motociclul şi un altul, în vârstă de 19 ani, din Tureac, pasager pe motocicletă, au suferit leziuni corporale grave şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

          Şoferul este cercetat de poliţiştii Serviciului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar tânărul care conducea motociclul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis necorespunzător categoriei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5