Doi bărbaţi din Năsăud şi unul din Rebrişoara, amendaţi pentru că nu au respectat măsura carantinării!

Joi, în urma verificărilor efectuate la persoanele față de care a fost dispusă măsura carantinei sau izolării la domiciliu, polițiștii din Năsăud și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au constatat abateri pentru care au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, toate conform Legii 55/2020, în cuantum de 2000 de lei.
"Astfel, polițiștii din Năsăud au constatat faptul că un bărbat de 34 de ani și unul de 46 de ani din oraș, plasați în carantină la domiciliu, conform măsurii dispusă de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, au părăsit adresele stabilite. Totodată, un bărbat de 31 de ani din Rebrișoara, plasat în carantină, nu au respectat măsura dispusă, nefiind găsit la adresa stabilită. Măsurile dispuse au fost comunicate de polițiști Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Bistrița-Năsăud", se arată în comunicatul IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5