Doar 14 elevi romi au optat pentru locurile speciale în licee şi şcoli profesionale. Vezi opţiunile primilor 3

Un număr de 14 elevi de etnie romă, absolvenţi de clasa a VIII-a, şi-au depus dosarele în vederea repartizării pe locurile speciale din licee şi şcoli profesionale. Aceştia au avut la dispoziţie nu mai puţin de 170 locuri în învăţământul liceal de stat de pe raza judeţului şi 50 locuri în şcolile profesionale, în medie două locuri pentru fiecare clasă a IX-a.
Astăzi, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean a avut loc şedinţa publică de repartizare, în fapt prima etapă, coordonată de inspectorul şcolar general adjunct Balazs Denes, inspectorul pentru minorităţi Zoltan Deak, inspectorul şcolar de specialitate Speranţa Onciu. La şedinţă au participat şi preşedintele Partidei Romilor Bistriţa-Năsăud, Emil Neia Lăcătuş, şi Marcela Lăcătuş din cadrul Primăriei Bistriţa.
„Investiţi în copii. Copilul nu vă bagă vreodată în faliment, dacă are şcoală, dacă are carte. De la an la an, scade tot mai mult numărul celor carer apelează la aceste locuri speciale, însă trebuie să ţinem seama că cei din zona Teaca, Lechinţa, de pe Valea Someşului sau chiar Valea Bârgăului rămân la liceele din zonă, astfel încât nu accesează această oportunitate. Şi pentru învăţământul universitar avem la dispoziţie 640 de locuri pentru romi în toate universităţile din ţară, dintre care 60 sunt la „Babeş-Boylai” din Cluj-Napoca”, a declarat Emil Neia Lăcătuş.
***
Dintre absolvenţii romi de clasa a VIII-a, care au solicitat repartiţia pe locuri speciale, cea mai mare media a avut-o Ana-Maria Lupaşcu din Dumitriţa, care cu media de admitere de 7,21 a optat pentru profilul Pedagogic de la CN „George Coşţbuc” Năsăud. Şi Rodica Lacataş, cu 7,17, a ales tot pedagogicul năsăudean, în timp ce Beniamin Tamaş, al treilea în ordinea mediilor, va merge la CN „Andrei Mureşanu”.
În perioada 16-24 iulie, elevii vor trebuie să se prezinte la liceele alese pentru a-şi confirma opţiunea, după cum preciza inspectorul şcolar general adjunct, Balazs Deneş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5