DISTRICTUL NĂSĂUDULUI

Astăzi , recunoştinţa faţă de înaintaşii noştri ne determină să ne oprim o clipă, cu justificată mândrie, asupra unui moment de excepţională însemnătate în viaţa românilor de pe aceste meleaguri.

Este vorba de împlinirea a 150 de ani de la data când , urmare a Decretului Imperial din 24 martie 1861, a luat fiinţă DISTRICTUL ROMÂNESC AUTONOM AL NĂSĂUDULUI, („Districtul Năsăudului”). Pentru a înţelege pe deplin semnificaţiile multor lucruri realizate în cei 15 ani de existenţă a acestei structuri administrative de sine-stătăptoare, trebuie să ne reamintim cursul evenimentelor premergătoare momentului.

Anul revoluţionar 1848 a început în Transilvania, ca peste tot în Europa, unde existau popoare oprimate, într-o atmosferă de entuziasm general, dătătoare de multe speranţe. Însă, contrar aşteptărilor românilor ardeleni,aspiraţiile acestora s-au diluat într-un context defavorabil, apoi s-au risipit extrem de repede, locul lor fiind luat, la puţină vreme, de deşarte promisiuni, necazuri şi nenorociri.

Ceea ce, aici, se clădise temeinic, de-a lungul unui secol, cu neasemuită îndârjire şi nenumărate sacrificii, -fie că este vorba de jertfa supremă a unora precum conducătorii revoltei populare din 1763 de la Salva, ori a soldaţilor şi ofiţerilor români căzuţi în nenumărate lupte purtate de Imperiul Austriac-, sau, că avem în vedere drepturile câştigate prin înţelepciunea, cumpătarea şi tenacitatea unor figuri marcante ale spiritualităţii româneşti din acea vreme, aşadar, totul se năruia acum cu o mare repeziciune. Revoluţia burghezo-democratică se încheia trist pentru românii transilvăneni, iar în împrejurările tulburi ce i-au urmat imediat, într-o serie de localităţi din zona noastră ,se produc evenimente dramatice. Astfel, în timpul retragerii revoluţionarilor maghiari din faţa avanposturilor armatei imperiale ruse, întreg Năsăudul este devastat, aşezăminte importante fiind distruse sau incendiate; de asemenea, mai multe comune de pe Valea Şieului sau cea a Bârgaielor, şi în primul rând localităţile unde se aflau subunităţi ale Regimentului II de graniţă românesc, au fost trecute prin foc şi sabie de trupele generalului Bem.

La puţin timp după aceste evenimente, autorităţile habsburgice hotărăsc desfiinţarea regimentelor de graniţă transilvănene. Această măsură se discuta de mai mulţi ani, dar aşa cum concluziona rescriptul imperial din 26 ian. 1842, ea nu era încă oportună, trebuind aşteptat un moment convenabil autorităţilor, lucru ce se va întâmpla la 22 ian 1851. Desfiinţarea succesivă a acestora, era dictată în primul rând de transformările geopolitice ce priveau un mai larg context european, însă includerea regimentului năsăudean în prima etapă a acestui proces ,a fost un gest făţarnic ,dar şi ostil, determinat de realităţile de ordin naţional existente în Transilvania.

Desfiinţarea regimentului de graniţă vine să completeze lungul şir al nedreptăţilor de tot felul, la care încep să se adauge subtile încercări de a-i deposeda pe români de averile lor, şi în primul rând de păduri. Aceste lucruri îi conduc pe fruntaşii locali la o schimbare de tactică, care la vedere se manifesta prin vehemente proteste şi documentate memorii pentru apărarea sau dobândirea unor drepturi, iar în adâncul fenomenului creştea dorinţa de a obţine aprobările necesare înfiinţării unui district autonom. Acţiunile în această direcţie sunt multiple şi ele se desfăşoară în paralel cu lupta împotriva abuzurilor cotidiene. Liderul acestei profunde mişcări a fost învăţătorul Vasile Naşcu, între timp ales director al Fondurilor grănicereşti. Autentic şi neobosit reprezentant al intereselor fostelor comune grănicereşti, el participă la diverse dezbateri pe această temă, călătoreşte mult, mai ales la Viena unde insistă şi obţine numeroase audienţe la Împărat. Strădaniile personalităţilor locale erau susţinute, în diverse medii influente ,de către toţi intelectualii născuţi şi crescuţi pe meleagurile noastre, dar şi de cei care doar urmaseră cursurile şcolilor grănicereşti.

Succesul acestor eforturi conjugate este consfinţit, aşa cum menţionam anterior, la 24 martie 1861. În funcţia de “căpitan suprem “ (prefect) al noului district va fi numit, avocatul Alexandru Bohăţiel, absolvent al liceului din Blaj şi al Facultăţii de Drept din Cluj. Acesta a fost aşteptat cu mare entuziasm în toate comunele prin care a trecut în drum spre Năsăud, unde cu prilejul instalării sale din 18 iunie 1861, au fost trase 40 de salve de puşcă. Onest, echilibrat şi tenace, nici “acest prim şi ultim prefect” al districtului nu i-a dezamăgit pe cei care l-au susţinut, prin întreaga sa activitate , legându-şi definitiv şi benefic numele său de prosperitatea ţinutului.

Districtul autonom românesc al Năsăudului, această formă de organizare ce s-a menţinut pe durata a 15 ani, a constituit cadrul cel mai potrivit punerii în practică a multor visuri ce au constat în înfiinţarea de instituţii puternice, emiterea unor reglementări importante, sau pur şi simplu în acţiuni de suflet, toate vizând instituirea unui cadru organizatoric şi juridic menit să redea demnitatea şi siguranţa unei existenţe decente a mândrilor săi locuitori, iar copiilor acestora, temeinicia unei educaţii moderne şi patriotice. Realizările acestei perioade au vizat toate domeniile şi sunt extrem de numeroase; spaţiul ne permite să le menţionăm doar pe acelea care, în opinia noastră, au avut un rol determinant prin conţinutul şi efectul lor:

-la 27 aug 1861, se emite hotărârea imperială prin care foştii grăniceri şi descendenţii acestora , redobândesc dreptul de proprietate asupra principalelor bunuri (păduri, munţi, păşuni, şcoli, s.a.) , factor decisiv în ridicarea condiţiei sociale şi materiale avută anterior militarizării ţinutului; au existat şi controverse , unele localităţi fiind dezavantajate, astfel că transpunerea în practică a acestei importante măsuri s-a încheiat de abia în anul 1872

-în această perioadă se elaborează „Regulamentul fondurilor grănicereşti”, act foarte important în gospodărirea riguroasă şi benefică a unei mari averi ce trebuia să servească interesele celor ce luptaseră pentru constituirea ei;

-la 4 oct. 1863 – se deschide “Gimnaziul superior greco-catolic român din Năsăud”, probabil cea mai importantă realizare, afirmaţie atestată de roadele pe care acest sacru lăcaş de învăţământ românesc le va avea în următoarele decenii;primul director este Grigore Moisil, vicar din 1859 şi unul din principalii luptători pentru crearea districtului şi a altor mari împliniri ; cu ocazia festivităţii de deschidere se intonează, în premieră, „Oda festivă” compusă de tânărul profesor Ioan Marte Lazăr, cântec ce va deveni imnul şcolii, pe care şi astăzi, elevii Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Năsăud îl interpretează în ocazii deosebite;

-se conturează atribuţiile şi responsabilităţile primăriilor şi ale altor instituţii şi autorităţi de pe teritoriul districtului, inclusiv prin reorganizarea acestora;

-este consolidată structura şcolară existentă, ea extinzându-se în aproape toate localităţile, în paralel cu permanenta preocupare pentru creşterea bazei materiale necesară predării diferitelor discipline de învăţământ;

-în 1870, la Năsăud, are loc Adunarea Generală a Societăţii „ASTRA”, organizaţie culturală transilvană de mare însemnătate, structurată pe despărţăminte dintre care, cel de la Năsăud a avut o activitatea deosebit de rodnică;

-între 1867 şi 1869 – apare la Năsăud „MAGAZINUL PEDAGOGIC”, una dintre primele publicaţii ce se adresează dăscălimii române; redactată de Cosma Anca, Maxim Pop şi Vasile Petri , aceasta a avut un conţinut ştiinţific riguros, fiind unanim apreciată şi în acelaşi timp utilizată în activitatea didactică din majoritatea şcolilor ardelene;

-în 1870, în cadrul liceului năsăudean, ia fiinţă Societatea literară „VIRTUS ROMANA REDIVIVA”, condusă la început cu mult tact şi suflet de Ion Marte Lazăr, devenit din 1869 doctor în teologie şi nou director al şcolii ; activ şi hotărât în promovarea unor avansate concepţii şi metode didactice, acesta se stinge din viaţă, în 1873 ,la doar 35 de ani, lăsând în urmă importante proiecte şi amintirea unui mare luptător pentru cauza naţională;

-între 1870-1872, se introduce „MAIALUL”, desfăşurat iniţial “după chipul şi asemănarea maialurilor de la gimnaziul săsesc din Bistriţa” ;treptat , prin amploare şi diversitate, această manifestare devine cea mai importantă serbare populară a tineretului,şi nu numai, pe care ,din fericire şi astăzi, mediul şcolar năsăudean o serbează anual;

-în 1873, se înfiinţează „Banca Aurora”, a doua bancă românească din Ardeal, ea contribuind la dezvoltarea creditului şi cooperaţiei pe teritoriul districtului;

-la 29 ian. 1876, ia fiinţă „REUNIUNEA ÎNVĂŢĂTOREASCĂ MARIANA”, care în scurt timp devine cel mai puternic şi prolific for al dăscălimii române din Vicariatul Rodnei şi Protopopiatul Bistriţei şi Budacului Românesc (statutul iniţial, depus la ministerul de resort,încă din 1 sept. 1874, chiar de către căpitanul suprem Al. Bohăţiel, a obţinut greu aprobarea , după mai multe modificări).

Cele enumerate anterior sunt doar o parte din multiplele evenimente şi realizări ale unei perioade extrem de dinamice, cele mai multe având caracter de perenitate sau influenţă favorabilă asupra unor evenimente ulterioare.

În aceste condiţii, desfiinţarea districtului autonom, în 1876, şi alipirea sa, alături de alte teritorii învecinate, la o nouă formă administrativ-teritorială, cu reşedinţa la Bistriţa n-a mai fost privită ca o tragedie, deoarece ceea ce s-a dorit să fie făcut reuşise în cea mai mare parte; “sămânţa aruncată pe vremea graniţelor” încolţise deja, ba mai mult chiar, crease vlăstare tinere ce pregăteau un moment istoric superior, şi anume Marea Unire de la 1918.

prof.Horia D . Ştefănescu