Din nou împreună

Ştefan Pop

A sunat din nou la Gherla clopoţelul întâlnirii foştilor absolvenţi ai promoţiei 1962 ai Şcolii Profesionale de Ucenici PPF de la Rm.Vâlcea. CPL Gherla a fost trambulina de unde şi-au luat zborul în viaţă cele două clase de absolvenţi repartizaţi în producţie aici în 1962.Frumosul oraş de pe Someş a devenit micul şi marele nostru univers .A fost locul unde ne câştigam pâinea prin muncă,dar şi locul în care toţi am urmat cursurile liceale la renumitul liceu Petru Maior,pe care l-am numit metaforic şi cuibul viselor,căci aici s-au născut vise şi idealuri de viaţă pe care le-au urmat majoritatea colegilor.Iar azi a fost şi ziua în care ne-am privit în ochi şi ne-am spus poveştile vieţii şi i-am comemorat pe cei care au plecat dintre noi.Din nou,gherleanul nostru coleg Teofil Suciu a fost cel care s-a ostenit în organizarea acestei emoţionante întâlniri şi căruia îi datorează alese mulţumiri : Andrei Coşofreţ, Vasile Rus ( Ciceu Giurgeşti ), Ioan Florea, Valentin Turja, Ştefan Pop, Vasile Rusu ( Tîrlişua )şi Lechinţan Teodor din jud. Bistriţa-Năsăud, Silviu Vaida, Silvia Barbu, Ana Câmpean, Domniţa Greab, Eugenia Prodan, Iuliana Farcaş, Aurelia Vasian, Gheorghe Dascăl, Florica Mureşan, Iuliu Manoilă din jud. Cluj, Gavril Buhăţel şi Nicolae Rus din jud. Sălaj şi Maria Pop din jud.Ilfov.
Cu lacrimi în ochi şi cu regrete ne-am despărţit şi am convenit să ne reîntâlnim mai mulţi în a 3-a sâmbătă din septembrie 2016.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5