Diferiţi, dar împreună

Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei a adus, pe aceeaşi scenă, a Cercului Militar Bistriţa reprezentanţii etniilor din municipiul Bistriţa, şi nu numai. Manifestarea a debutat prin cuvântul preşedintelui PROADO, Doina Orza, care a evidenţiat solidaritatea în tradiţii şi obiceiuri. Inspectorul şcolar Mircea Seleuşan, alături de invitatul din Besançon, Franţa, Jean Paul L’areau, au subliniat importanţa acestor manifestări în rândul elevilor, fiecare cunoscându-şi astfel identitatea. Primii care au intrat pe scenă au fost membrii ansamblului folcloric „Doiniţa” a Cercului Militar Bistriţa, care ne-au impresionat cu jocuri din Oaş şi Someş, precum şi cu colinde şi cântece străbune. Coordonatori au fost Cornelia Ardelean Archiudean şi Aurel Munteanu, regia aparţinând şefului Cercului Militar, col. rez. Florentin Archiudean, vicepreşedinte PROADO. Au urmat, cu momente pline de sensibilitate, fiind aplaudaţi de sala arhiplină, copiii de la CSEI „Lacrima”, coordonaţi de profesorul Călin Deac. Despre expoziţia de lumânări, care a fost prezentă pe tot parcursul evenimentului, a vorbit preşedintele Asociaţiei Ascendent, Corina Ernst, şi directorul adjunct Dana Hodrea. Dansatorii din „Trifoiaşul de la munte” au fost prezentaţi de coordonatorul Letiţia Stoicescu. Elevii Şcolii Generale Budacu de Sus, director Nicolae Zăpârţan, au adus în faţa publicului dansuri antrenante ale etniei rome.

Despre tradiţiile maghiare au rostit câteva cuvinte directorul adjunct al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, Gal Păvăluc Eniko şi prof. Doina Macarie, după care, în frumoase costume populare, elevii Colegiului au prezentat două dintre cele mai cunoscute piese fiind, secondaţi de perechile care au evoluat pe ritmuri specifice cântecului muzicii populare maghiare.

Ioan Arcălean, coordonatorul ansamblului de dansuri săseşti „Regenborgen” al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, a prezentat şi el câteva date despre istoria şi tradiţiile burgului săsesc, după care, în final de spectacol, ne-am bucurat de trei dansuri moştenite de la înaintaşii saşi.

A fost un spectacol complex, care a dovedit, încă o dată, că la Bistriţa fiecare etnie îşi are un rol important în promovarea tradiţiilor şi a imaginii oraşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5