Dialogul tinerilor, la Primăria Beclean

Dialogul structurat între tineri şi persoane aflate în poziţii decizionale, importanţa voluntariatului în dezvoltarea profesională şi personală au fost temele unei dezbateri organizate recent, în sala de şedinţe a Primăriei Beclean, de Asociaţia Tineri pentru Comunitate Bistriţa în parteneriat cu administraţia locală din Beclean şi Forumul Tinerilor din România.
La eveniment au participat, alături de invitaţi din Bistriţa-Năsăud: edilul Nicolae Moldovan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Bogdan Ivan Gruia, ambasadorul Dialogului Structurat din judeţul Bistriţa-Năsăud, Alex Ignatiuc, omologii săi din Timiş, Andreas Elgard, şi Baia Mare, Larisa Miskolczi, președintele Fundației “Marioana” Beclean, Paul Boroș, preotul greco-catolic, Alin Ciprian Cîndea. Ca obiectiv, organizatorii au mizat pe o analiză exactă a situaţiei tinerilor din oraş, fundamentată pe relaţia de comunicare deschisă cu factorii de decizie politică. Oaspeții au vizitat apoi “perla Transilvaniei”, stațiunea Băile Figa, încântați de reușita administrației din Beclean.

Sursa foto: Facebook Alex Ignatiuc

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5