În cadrul conferinţei judeţene „Zilele Medicale Bistriţene”

Dezbateri şi abordări de teme medicale pertinente, cu noutăţi şi sondaje de ultimă oră

Relaţia medic-pacient

O serie de expuneri, mese rotunde, simpozioane, conferinţe, de o importanţă deosebită în lumea medicală şi pentru pacienţi, s-au dezbătut, cu profesionalism, argumente şi motivaţii pertinente, în cadrul conferinţei judeţene intitulată „Zilele Medicale Bistriţene”, ediţia a III-a, organizate de Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud, condus cu profesionalism şi măiestrie de către dr. Dănuţ Cocoi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, având ca parteneri Instituţia Prefectului B-N, Consiliul Judeţean B-N, Primăria municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Primăria oraşului Beclean.
Manifestările au debutat în data de 24.04.2013, începând cu ora 13,00, la Hotel Ozana din Bistriţa, Sala Restaurant, prin deschiderea conferinţei, această activitate desfăşurându-se pe parcursul a trei zile, până în 26.04.2013, la care participă medicii din judeţul nostru şi personalităţi din lumea medicală, invitate la conferinţă cu expuneri şi dezbatere, respectiv, profesori şi medici de la U.M.F. Cluj-Napoca şi U.M.F. Târgu Mureş.
Au onorat cu prezenţa la această activitate utilă, necesară şi cu impact în viaţa medicală bistriţeană şi din ţară prof. dr. Vasile Astărăstoaie – rectorul U.M.F. Iaşi şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, ec. Ioan Ţintean – prefectul judeţului BN şi Dorin Popescu - vicepreşedinte a C.J. B-N, care şi-au exprimat gândurile privind organizarea acestui eveniment medical, care face cinste judeţului şi ţării. În prima zi au fost abordate temele: „terapii moderne în psoriazis” – autor conf. dr. Horea Morariu de la U.M.F. Tg. Mureş, urmată de „Faţetele ascunse ale hematuriei. Cazuri clinice particulare”, având coordonatori şi prezentatori pe prof. dr. Ioan Coman şi echipa Secţiei de Urologie a Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca.
De la ora 17.30, a avut loc o deosebită, captivantă şi motivantă masă rotundă cu tema „Relaţia medic-pacient”, având ca moderator cunoscutul şi recunoscutul prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul U.M.F. Iaşi şi preşedintele C.M.R., care a făcut o „radiografiere stil tomograf” privind relaţia existentă în România, la ora actuală, între medic şi pacient.
Concluziile d-lui Astărăstoae – „Pacientul este pasiv şi dependent, medicul este subordonat eticii profesionale – dominant şi autonom profesional, în România relaţia medic-pacient se degradează datorită culpabilizării medicilor, campaniile negative la o parte din mass-media, blamarea inutilă a medicilor pentru racilele sistemului, reforme necesare în sistemul sanitar să fie urgente şi pertinente, bani alocaţi mai mulţi etc.
Referitor la „CARDUL DE SĂNĂTATE”, acesta trebuie să fie eliberat de Casa de Sănătate şi distribuit de medicii de familie care doresc acest lucru.
CARDUL să conţină numai numele, prenumele şi menţiunea dacă a plătit asigurarea de sănătate altfel devine un „instrument de tortură şi şantaj”, poate să distrugă cariera, sănătatea, echilibrul unui om prin manipulare, dacă sunt trecute bolile şi starea de sănătate.
Răspunzând întrebărilor, prof. dr. Astărăstoaie a precizat: „Am luptat şi voi lupta pentru medici, sperăm să nu ajungem la nesupunere civică, am dat în judecată C.S.M., iar miliardul de euro acordat sănătăţii va fi pentru plata arieratelor privind medicamentele, adică farmaciilor, dar speră într-o rectificare pozitivă pentru sănătate.
Dorin Popescu – vicepreşedinte C.J. – „Sistemul sanitar are lacune mari, iar noul ministru va adopta reguli mai bune, salutăm medicii şi îi omagiem pentru ceea ce fac, fiind apreciaţi în străinătate.
Ioan Ţintean - prefectul judeţului: „În judeţul nostru vine ştiinţa, încrederea, se fac acţiuni deosebite, îl apreciez pe dr. Dănuţ Cocoi pentru efort. Prefectura trebuie să fie parteneră a Colegiului Medicilor B-N, beneficiem, din plin, de serviciile d-voastră, dar nu există finanţarea necesară.
Vă dorim Sărbători fericite şi un Sfânt Paşti cu bucurii şi împliniri”.
Dr. Dănuţ Cocoi – „Manifestarea pe care o organizăm, prin care primim informaţii preţioase şi pertinente reprezintă şi o bună ocazie de publicitate a Bistriţei şi a judeţului.
Avem bucuria de a avea oficialităţile judeţului prezente aici, primarii alături de noi, prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele C.M.R., din cadrul DSP B-N şi le mulţumim tuturor pentru prezenţă, cât şi colegiul, care şi-au prezentat temele, respectiv, din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, cât şi medicilor prezenţi în sală”, a afirmat în deschiderea mesei rotunde preşedintele Colegiului medicilor din B-N.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5