În Aula C.N. “George Coşbuc” Năsăud

Dezbatere pe tema siguranţei în şcoli

A treia întâlnire organizată pentru a dezbate siguranţa în şcoli, după cea de la Bistriţa şi Beclean, a avut loc miercuri, 18 februarie, în Aula C.N. “George Coşbuc” din Năsăud. Au participat primarii şi directorii de şcoli din zonă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean B-N, ai Consiliului Judeţean, Poliţiei, Jandarmeriei şi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Şedinţa a fost moderată de subprefectul Radu Tămăşoi, având drept scop analiza verigilor slabe şi înlăturare a lor, mărindu-se securitatea în şcoli şi în împrejurimile acestora. În cuvântul său, inspectorul şcolar judeţean Mihai Mureşan a prezentat o statistică cu situaţia din şcolile judeţului: din totalul celor 426 de şcoli, doar în 37 există pază proprie – 32 din mediul rural şi 5 din cel urban; 12 şcoli au paza asigurată de personal angajat – în mediul urban; 19 unităţi şcolare au paza asigurată prin sisteme video de supraveghere, în timp ce 40 dispun de sisteme de alarmă. Inspectorul general a mai arătat că sunt scăpări în ceea ce priveşte securizarea laboratoarelor de tehnică informaţională, înregistrându-se din această pricină tentative de furt.

Reprezentantul poliţiei a precizat că pe parcursul anului trecut s-au înregistrat opt infracţiuni în şcoli, dintre care şapte furturi (trei în mediul urban), iar una a fost înregistrată ca lovire.

La fel, reprezentanţii Jandarmeriei au propus unele soluţii pentru prevenirea fenomenului infracţional, printre care amintim: montarea la toate şcolile de sisteme video de supraveghere, adoptarea uniformelor şcolare şi a ecusoanelor, subliniind că este necesar sprijinul financiar din partea primăriilor.

La auzul acestei propuneri, primarii au “sărit” ca arşi motivând – pe bună dreptate – bugetele austere, dar în acelaşi timp impunându-se stoparea disoluţiei autorităţii cadrelor didactice.

La final, toţi au căzut de acord că se impune o cât mai serioasă securizare a unităţilor şcolare, situaţie care trebuie finalizată neîntârziat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5