Deriva României actuale și cauzele ei

Dezaprobarea de către cetățeni a direcției în care merge țara, indicată de sondajele ultimei decade, nu mai surprinde pe nimeni. De altfel, se înmulțesc faptele care atestă deriva îngrijorătoare în care s-a ajuns.  Iată câteva exemple concludente.

După ce, în 2009, pericolul a fost acela de intrare a țării în incapacitate de plată, s-au aplicat măsuri de “austeritate” – cu tăieri nechibzuite de salarii, de pensii, de venituri, de cheltuieli. Aceste măsuri incompetente au produs mai mult pagube și a trebuit să fie corectate în 2012. Austeritatea carpatică nu a avut analog în nicio altă țară și nimeni nu a recomandat-o. Ea a creat, împreună cu confuzionarea valorilor și  desfigurarea instituțiilor, un handicap cu care societatea mai are de luptat.

După ce s-a format pentru a readuce țara la democrație, a o reindustrializa, a o reconecta benefic cu lumea – alianța USL a fost destrămată tocmai când putea să dea roade. Aventurieri de scurtă respirație și oratori intimidați,  preocupați mai mult de bunăstarea personală decât de starea țării, i-au semnat, printr-o intrigă imatură, sfârșitul.

În fața gravelor probleme acumulate, în 2014 s-a promis ritos “un nou fel de a face politică” și “punct și de la capăt”. Din nepricepere și sărăcie de idei, s-a continuat însă ceea ce a fost mai rău în regimul anterior: lipsa proiectelor de dezvoltare, folosirea instituțiilor de forță pentru a lovi rivalii politici, politica internă de învrăjbire și politica externă umilă.

Din 2016 s-a încercat articularea unei politici în succesiunea  tentativei din 2012. Ori pe ce față se întorc lucrurile, formula social-liberală rămâne cea care ar putea scoate societatea românească din îndelungata ei criză. Dar, cu obsesia “guvernului meu”, orice readucere a instituțiilor în limitele Constituției și orice dezvoltare sunt împiedicate, boicotate, înjumătățite, apelându-se în continuare la securism. Constatarea că noua Securitate este în spatele manipulărilor și a demonstrațiilor de protest, că ea a impus prim miniștri aproximativi  și întreține o vastă rețea de dezinformare în exterior, nu se poate infirma.

Acum se dezvăluie protocoalele secrete de “colaborare” ale Înaltei Curți, Parchetelor, serviciilor secrete, ale unor universități și instituții, încheiate între 2008-2016 – acte penibile de instrumentalizare a justiției, culturii și a unei părți din media tocmai în democrație. Protocoalele au transformat justiția într-o măciucă a celor care i-au fixat șefii, au distrus ultima fărâmă de meritocrație și au aruncat în derizoriu democrația, câtă mai era. Nici o democrație europeană nu a mers pe această rută primitivă, chiar dacă derapaje sunt în prea multe locuri.

Ca orice țară, România vrea să-și sărbătorească Centenarul, dar este mai scindată ca oricând și mai ținută pe loc dinăntrul ei. Primejdia este ca aniversarea să se reducă la festivități de duzină, istorie propagandistică și vorbărie. În condițiile în care însuși președintele și oamenii săi declară oriunde cât de răi sunt concetățenii, țara nu are cum să fie prestigioasă. Politica externă de excursii și meteahna internă a confruntării sterile pentru  funcții în care nu se știe face ceva, dau rezultatele care se văd.

Nu sunt în joc pentru România actuală doar opinii și interpretări ce pot fi socotite  subiective. Sunt fapte certe, pe care nimeni nu le poate contesta. Bunăoară, după ce, în alte timpuri, evreii și germani au plecat, acum românii dau emigrația cea mai mare din lume în condiții de pace. Pluralismul și democrația au ridicat națiunile, dar în România actuală valorificarea lor este blocată, de ele abuzând carieriști rapaci interesați să oprească dezvoltarea în stația intereselor lor meschine. Redresarea înfiripată prin denunțarea “austerității” este pusă și ea în pericol de amatorismul unor decidenți opaci, care recurg la orice mijloc pentru a o distruge. Dezbaterea publică este redusă la “da sau nu”, în vreme ce destui oameni ajung să înghită falsurile evidente servite din belșug pe diverse canale.

Mulți se întreabă și mă întreabă: de unde vin acestea? În opinia mea, sunt cinci cauze conjugate ale actualei derive.

Îmi amintesc din capul locului întrebarea pusă în 2010: cum se stabilesc oamenii pentru funcții representative în România? Nimeni nu ar putea da un răspuns coerent, căci nu există nici măcar la modul general criterii clare și împărtășite. Lipsind competiții reale, desemnarea reprezentanților publici rămâne la îndemâna coteriilor, a securismului, a pilelor, a nepotismului și a întâmplării. Mulți sunt aduși în funcții cheie prea repede, fără experiență și fără merite. Selecția  superficială favorizează persoane cărora li se umflă repede apetitul, deși nu au realizat mai nimic. Ea dă oameni necopți, avizi de căpătuială, care, neavând soluții și nici pricepere, aruncă vina pe alții și se dedau la combinații oculte – cum vedem în aceste zile la municipalitatea București, în ridicola folosire a temei funcționării partidelor într-o simplă agitație de parvenire.

Un sistem politic este viu câtă vreme societatea îl alimentează cu teme, cu întrebări și solicitări, cu personal calificat, cu idei și soluții elaborate. Nici politica nu are cum să fie bună dacă nu respiră în libertate. După ce regimul din 2005 nu s-a putut legitima prin rezultate și a trecut la „legitimarea prin dispunerea de instituțiile de forță”, asistăm la intervenția serviciilor secrete mult dincolo de rolul lor constituțional. În 2015, s-a adus un guvern care nu poate fi acuzat că era civil, iar apoi s-au impus încă două guverne de aceeași factură. O atât de masivă intervenție a serviciilor secrete, indiferent de motive, este fără analog în alte țări. Ca și altădată, o asemenea intervenție distruge politica unei țări și-i reduce prestațiile.

Discuția despre nivelul pregătirii celor care ajung la decizie nu este nouă. La început, despre Helmut Kohl s-a discutat ironic – mai ales după ce a succedat unui politician strălucit, precum Helmut Schmidt.  Despre George W. Bush să nu mai vorbim. Dar la noi nu se înțeleg două lucruri: că o asemenea discuție nu se poate tranșa și că cetățeanul nu este interesat în primul rând de arătarea cuiva după ce a ajuns la decizii, cât de reglementările pe care le promovează și de deciziile pe care le ia. Și dacă acestea sunt corecte și benefice!

Firește, cum am dovedit-o în orice împrejurare, țin la absolvenții Universității Babeș-Bolyai pe care am condus-o aproape două decenii. Dar onestitatea mă obligă să spun că un absolvent de Petrol și Gaze de Ploiești nu este sub nivelul unui absolvent modest de Fizică de Cluj-Napoca sau unul de studii improvizate de Drept sau Științe Politice, ori sub nivelul unui plagiator de la Dreptul din București. În definitiv, poți discuta nivelul de pregătire al altora după ce ți-ai verificat propriul nivel.

Nepregătirea celor ajunși în fruntea țării costă mult. România plătește, deja, de asemenea, costurile opririi reformei educației din 1997-2000 și ale aplicării greșite a „sistemului Bologna”. Iar în anii ce vin, va plăti și mai mult! Spre exemplificare, nimeni nu a cerut să se distrugă curriculumul național (1998) pentru care s-au împrumutat sute de milioane de dolari și a cărui malformare stă la baza actualei dezorientări din învățământ. Nimeni nu a cerut pregătirea de judecători și procurori în patru ani sau de ziariști în trei ani – ceea ce aproape nici o țară nu face. Pretutindeni  pregătirea este altfel gândită.

În mai 2012, când s-a preluat guvernul, în urma moțiunii de cenzură de atunci, mulți am fost uimiți să constatăm mărimea rețelei de manipulare a presei internaționale și a unor instituții din alte țări cu privire la situația din România. Rețeaua se crease tot în secret, prin plăți deloc oarecare. Acum, este un întreg curent de români care nu au soluții pentru țară, în afară de arhibanala deviză ”dați-vă jos, să venim noi!”, și umplu lumea cu fabulații pentru a dăuna neapărat celor care conduc acasă. Nici măcar creștinismul de care fac vorbire la ocazii nu-i mai oprește!

Putem avea opinii neînduplecat critice și, desigur, le avem. Dar nici o țară care se respectă nu are astăzi un asemenea curent și nu cultivă „politica” defăimării în exterior pentru căpătuială în interior! La noi, se lovesc oameni cu o justiție de valoare locală (se știe că nici o țară nu-și lasă cetățenii la mâna justiției carpatice!),  după care aceștia sunt arătați cu degetul: acela e „infractor”, acela e „penal”, luând noțiunile în înțelesul dat de justiția din alte țări. Fără a se mai pune întrebarea: cum se ajunge la sentințe pe meleaguri carpatice și cine le dă?

În România, s-a furat și se fură senin,”cât de cât legal”,  iar corupția mare, mijlocie și mică a crescut voios, chiar în epoca „luptei contra corupției”!  Căci furtul și corupția nu se reduc prin demagogie, falsificări și ilegalități.  

Lipsa de criterii fiind generalizată, iar confuzia valorilor aproape în orice loc, mediocrizarea personalului de decizie vine de la sine. Este plin în România de azi de „politicieni” fără proiecte, dar combinagii exersați, de inși fără idei, dar gata de gudurare. Prea mulți cred că „cine dă mai mult!” este o maximă civică și politică! Cum evaluarea este redusă la noi la flatare, este destul să ne uităm ce a ieșit din „prestigioșii”, din „excepționalii” care reprezintă acum țara. A ieșit o țară aruncată în crize de aproape orice fel și luată în răspăr la prima ocazie! Să ne amintim fie și numai ultima prezentare a României la Jocurile Olimpice (2016) – cea mai slabă din istorie. O readuc în discuție căci rămâne emblematică: inșii sunt grozavi, dar faptele lor sunt mediocre, dacă nu și penibile!

Situația curentelor politice din societatea actuală este grăitoare (detaliat în A. Marga, Identitatea națională și modernitatea, Libris Editorial, Brașov, 2018). Social-democrații aspiră la stat de drept democratic, dar prea mulți sunt furați de stilul de viață caracterizat de lăcomie. Liberalii nu mai apără libertăți, ci cer cătușe pentru rivali și se înflăcărează de tezele anilor treizeci – „strada” ca izvor de drept, „politica drept distincție amic-inamic” etc. – care au distrus odinioară democrația europeană. Iar creștin-democrații nu reușesc nici astăzi să articuleze soluții care să ajungă la destinație.