Deputatul Doina Pană: 95% din prevederile legii contravenţiilor silvice au întrunit consensul. Îl felicit pe Istrate Şteţco!

Deputatul Doina Pană a anunţat că în aproximativ 3 săptămâni va fi supusă plenului Camerei Deputaţilor legea privind contravenţiile silvice, asta după luni de dezbateri şi un blocaj în domeniul silvic.         „Ordonanţa 51 privind contravenţiile silvice a parcurs toate etapele de dezbatere foarte, foarte largă în Parlament. S-au redus la tăcere toate vocile care spuneau că PSD vrea să pice Ordonanţa, încât să dea drumul la tăieri ilegale.  Ordonanţa va pica, dar va trece legea care în paralel, adică mai demult, din 2014, a existat în Parlament. Toate amenzile, aşa uriaşe cum sunt, legate de tot ce înseamnă tăieri ilegale şi transport de lemn ilegal există în acest proiect de lege, deci Guvernul în septembrie când a dat ordonanţa, a dat copy-paste la aceste valori, dar au venit în plus cu nişte amenzi uriaşe administrative, care au blocat sistemul. Ca dovadă că au blocat sistemul, şi acum la încasările la buget, unul din cele două sectoare unde au fost sume mai mici au fost cel de prelucrare a lemnului”, a declarat deputatul Pană, îm cadrul unei conferinţe de presă.

         Potrivit acesteia, deşi au existat patru luni de dezbateri publice, cea mai prolifică a fost cea condusă de secreatrul de stat bistriţean Istrate Şteţco. „Cea mai prolifică dintre toate, şi vreau să insist asupra acestui lucru, s-a întâmplat la Ministerul Pădurilor de când dl. Istrate Şteţco este secretar de stat. El a coordonat şi s-a ajuns la performanţa ca în comisie 95% din prevederi să fie în consens, rămânând ca tot la minister să se mai adune o dată pentru cele 5%. Este un motiv să-l felicit pe dl. secretar de stat Istrate Şteţco. Subliniez de fapt că a existat o dezinformare uriaşă cum că picăm ordonanţa şi nu punem altceva în loc”, a declarat fostul minostru al Pădurilor.

Comentarii

10/03/17 20:03
MORAR IOAN

LEGI SE DAU DE 20 DE ANI IN DOMENIUL SILVIC.NU STIU CUM SE POATE LA MINE IN LOCALITATE SINT 15 PROPRIETARI DE CARUTE SI CAI UNIIDINTRE EI NU AU AVUT PADURE NICIODATA ALTII SI LEAU VINDUT DE MULT DAR DE 15 ANI NU SE MAI OPRESC CU VANZAREA LEMNELOR DE FOC DE PE PROPRIETATILE LOCALNICILOR DAR NU IA NIMENI NICI OMASURA POTI SA MARGI LA POLITIE CU ATATA RAMAI ITI SPUNE SA-TI PAZESTI LEMNELE DAR SA LE FACA CONTROL LA OTI NU O FAC. M IOAN GALAUTAS.

Adaugă comentariu nou

Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5