Deputatul Diana Morar: Năsăudul este inima culturală a județului nostru și o parte importantă din cea a țării!

Deputatul Diana Morar a fost alături de comunitatea năsăudeană la manifestările prilejuite de Ziua Eroilor şi Ispas. Parlamentarul bistriţean a dat curs invitaţiei transmise de primarul Dorin Vlaşin.
 
"Hristos s-a Înălțat!
Am sărbătorit de Ispas, alături de colegi și prieteni, Ziua Eroilor și zilele orașului Năsăud, intr-o serie de evenimente pentru suflet.
Ceremonia depunerii de coroane și slujba în memoria eroilor care s-au jertfit pentru țară, a fost un moment emoționant. I-am comemorat, în parcul din fața Primăriei Năsăud, pe cei care nu au ezitat să aleagă sacrificiul suprem pentru păstrarea neamului românesc. Și cărora, noi le datorăm ce suntem astăzi.
A urmat un eveniment în care primarul Dorin Vlașin a premiat cei mai importanți oameni de educație și cultură din oraș. Năsăud este inima culturală a județului nostru și o parte importantă din cea a țării. De-a lungul istoriei, mai multe personalități cu rădăcini puternice în Năsăud au contribuit la momente istorice importante, construind o tradiție neîntreruptă în domeniul cultural românesc. Tradiție dusă astăzi mai departe de oameni inimoși, pasionați, cadre didactice de excepție sau membrii Societății Astra și Ligii Scriitorilor, entități stindard care continua să demonstreze că moștenirea culturală și educația solidă sunt valori puternice, indiferent de vremuri.
Le mulțumesc public tuturor pentru activitatea lor prodigioasă în sprijinul păstrării valorilor noastre identitare!
Mulțumiri speciale adresez colegului meu, primar Dorin Vlașin pentru invitație, organizare si frumoasa primire, dar și colegei mele, consilier local Claudia Talpoș pentru energia ei molipsitoare și implicarea permanentă în proiecte atât de importante pentru comunitate. La mulți ani, năsăudenilor!", este mesajul transmis de deputatul PNL BN, Diana Morar.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5