Deputatul Diana Morar: Legea Fără Penali, pe care am modificat-o și armonizat-o înainte de a fi adoptată, promulgată de președintele României

Legea #FărăPenali, pe care am modificat-o și armonizat-o înainte de a fi adoptată, a fost promulgată de președintele României, domnul Klaus Iohannis, anunță deputatul liberal Diana Morar, pe pagina de facebook.
Potrivit acesteia, este în vigoare prevederea prin care la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale se interzice candidatura persoanelor care au suferit o condamnare definitivă. "În plus, legea extinde interdicţia de a fi ales consilier local, consilier judeţean, primar, preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat şi la persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale şi de rele tratamente aplicate minorului, daca nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare.
M-am zbătut în comisii și în plen pentru ca modificările pe care le-am făcut să completeze și să îmbunătățească substanțial proiectul depus de un alt partid, iar legea să iasă în această formă și să fie pusă în practică la următoarele scrutine.
Le-am propus colegilor mei să nu respingem, ci să amendăm proiectul respectiv și să îl armonizăm cu cel al #PNL, pentru a nu rata această șansă și pentru a crea interdicția #FărăPenali la toate tipurile de alegeri.
Este un succes în planul legislației electorale și le mulțumesc colegilor din PNL pentru susținere!", a explicat deputatul Diana Morar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5