Deputatul Daniel Suciu, la dezinfectarea străzilor din Sângeorz Băi: Avem 10 cazuri confirmate în oraş! Absolut nimic nu este mai important decât sănătatea noastră

Deputatul Daniel Suciu se implică în campania de limitare a răspândirii infecţiei cu coronavirus pe raza oraşului Sângeorz-Băi, având alături consilieri locali de la mai multe formaţiuni politice. Potrivit acestuia, sănătatea fiecărui locuitor al oraşului este cea mai importantă, mai ales că sunt deja 10 cazuri confirmate cu CoVid-19 în staţiune.

         „Când îți pasă de oameni, nimic nu este în vânt! Noi am ales să facem tot ce putem pentru a-i proteja în plus pe sîngeorzeni. Restul sunt povești și asta cred că înseamnă implicare. Toate autoritățile locale se zbat pentru cetățenii lor și bine fac. Unii mai mult, alții mai puțin! Le mulțumesc consilierilor locali și nu numai ce au înțeles să fie solidari: Pop Cristi, Lica IanasVasile Şteopoaie, Morar Alexandru, Ionel Ureche, Bosancu Adrian, Dumitru Virgil, Cătălin Sfrengeu, Vasile Nistor, Marius Voicu, Macavei Ion, Costan Traian, Mirela și Radu Cârcu, Traian Mutu, Adrian Partene”, a transmis deputatul Suciu, pe pagina sa de facebook.

Daniel Suciu susţine că dezinfectarea tuturor străzilor din Sângeorz Băi „e diferenţa între a nu face nimic,doar a povesti pe facebook şi a spune că oricine orice ar face sunt bani aruncaţi în vânt”. „Prefer şi eu şi consilierii locali să aruncăm bani în vânt,  dar aceştia sunt bani aruncaţi pentru sănătatea fiecărui sângeorzean. Acest pulverizator face o dezinfectare a întregului mediu ambiant. Soluţia rămâne pe toate suprafeţele, astfel că timp de aproape o lună  - aşa cum spun specificaţiile tehnice - suntem protejaţi măcar în spaţiile deschise. Când vrei cu adevărat ceva se poate. Noi am vrut să dămmăşti pentru populaţie, am dat.Am vrut să dăm vizete şi echipamente d eprotecţie pentru medici, am făcut acest lucru. Am vrut să facem dezinfectarea tuturor străzilor, o facem,pentru că în aceste zile absolut nimic nu este mai important decât sănătatea noastră, a sângeorzenilor. Protejaţi-văcât de mult puteţi, avem 10 cazuri în Sângeorz Băi, trebuie să avem grijă unii de alţii”, a transmis parlamentarul Suciu.

         De altfel, vineri, acesta a distribuit combinezoane impermeabile și măști pentru toți medicii de familie și asistentele din oraș, după ce aceştia i-au semnalat că au nevoie urgentă. De asemenea, deputatul Suciu a distribuit măști pentru populație.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5