Deputatul Daniel Suciu: Am crezut că Ludovic Orban a venit la Bistriţa Folk. Nu aş vrea să spun ce părere avea întâiul liberal despre Traian Ogâgău

Deputatul Daniel Suciu, liderul grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, i-a dat replica preşedintelui PNL, Ludovic Orban, după ce acesta a luat în derizoriu resursa umană de la PSD, „dacă a ajuns lider de grup un deputat ales de Bistriţa care a fost bătut în cursa pentru primărie de candidatul PNL”.

„Recunosc...m-au amuzat declarațiile președintelui Ludovic Orban. Eu credeam că a venit la Bistrița Folk, dar probabil în lipsa mandolinei, a cântat fără. Deduc că este surprins cum de subsemnatul a ajuns lider de grup. Eu, în schimb, sunt chiar bucuros că a ajuns lider de partid. Că e perfect pentru această poziție ocupată odinioară de Brătieni.

În schimb, îmi aduc aminte de o discuție cu domnia sa exact vizavi de primarul său favorit, dar zău că nu aș vrea să spun ce părere avea întâiul liberal despre primarul Traian Ogâgău. Că iar va scrâșni din dinți alt liberal bugetar, Ioan Turc. Prietenii știu de ce”, a transmis deputatul Suciu, într-opostare pe facebook.

Parlamentarul PSD a spus că îl mai așteaptă „pe rapsodul Ludovic Orban prin județul nostru, că are ce vedea”, deși  este convins „că nu va avea timp deoarece trebuie să-și păzească facțiunile din PNL BN să nu se încaiere prea tare”.

L-aș chema și pe străzile Sângeorzului, dar mă gândesc că nu prea are curaj, având în vedere “imensa” cotă de popularitate de care se bucură alesul Traian Ogâgău. PS - în pozele de mai jos doi artiști adevărați. Unul preocupat de cervicale, mașini scumpe și limbaj licențios, altul preocupat de tiribombe și vorbe goale”, a mai transmis deputatul Suciu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5