Dependenţi de libertate

În judeţul Bistriţa-Năsăud va fi implementat proiectul „Dependenţi de libertate” cu scopul de a creşte gradul de informare al populaţiei, în special al copiilor şi tinerilor cu privire la riscurile consumului de substanţe psihoactive nou apãrute, denumite generic „etnobotanice”. Proiectul vizează informarea a cel puţin 300 de elevi în zonele considerate ca având risc crescut de consum, precum şi informarea a cel puţin 1000 de părinţi cu privire la riscurile consumului acestor substanţe şi sensibilizarea lor în prevenire, dar şi a întregii comunităţii prin organizarea de activitãţi periodice cu privire la efectele nocive ale substanţelor şi plantelor „etnobotanice”. Acest proiect se desfăşoarã în conformitate cu obiectivul Strategiei Naţionale Antidrog „Dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învãţământ prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri” şi constituie o primă etapă de intervenţie ce urmează a fi continuată în anul şcolar 2010 – 2011.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5