Delgaz Grid investește peste 7,75 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de gaz în Bistrița, Beclean, Nușeni și Chiochiș!

  • Investițiile vor duce la îmbunătățirea alimentării cu gaze naturale a consumatorilor, precum și a performanței rețelei;
  • Anul trecut, rețeaua de distribuție din acest județ fost modernizată pe o lungime de peste 8 km și a fost extinsă cu circa 50 km;

Cinci proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror valoare totală este de peste 7,75 milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro), au fost planificate pentru acest an în județul Bistrița-Năsăud. Lucrările vizează modernizarea rețelei de gaz pe o lungime de circa 24 de kilometri în patru localități din județ. În urma investițiilor, va fi îmbunătățită alimentarea cu gaze naturale a bistrițenilor, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

„La nivelul întregii companii, pentru distribuția de gaze naturale ne-am planificat în acest an investiţii în valoare de 365 milioane de lei, obiectivul principal fiind modernizarea și extinderea rețelei. Totodată, împreună cu primăriile, vom înființa distribuții în opt localități din țară. Mulțumim autorităților locale pentru că ne sprijină în mod constant în derularea lucrărilor de investiții care duc la creșterea calității serviciilor noastre și a numărului de clienți racordați la rețea”, declară Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în localitățile Nușeni (peste 9 km), respectiv Chiochiș (peste 6,5 km), municipiul Bistrița (6 km) și Beclean (peste 2 km).

Anul trecut, în județul Bistrița-Năsăud au fost derulate trei proiecte de investiții prin intermediul cărora au fost modernizați peste 8 km de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 50 km, pentru racordarea de noi consumatori.

În anul 2023, Delgaz Grid a investit în distribuția de gaze naturale circa 419 milioane de lei, în special pentru modernizarea a peste 250 km de conducte și branșamente gaz, rețeaua de distribuție fiind extinsă cu 468 km.

Totodată, în parteneriat cu autoritățile locale, au fost înființate 14 noi distribuții de gaze naturale, pe o lungime de 110 kilometri, în localități din județele Iași, Bacău, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Cluj și Harghita. Tot anul trecut au fost modernizate șapte stații de reglare măsurare a gazelor naturale în județele Sibiu, Suceava, Bacău, Satu Mare și Bihor.

 

 

Despre Delgaz Grid

 

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5