Decese

PNL Bistriţa-Năsăud este alături de preşedintele Stelian Dolha în devastatoarea încercare prin care trece în aceste zile în urma decesului fulgerător al tatălui său. Sincere condoleanţe! Dumnezeu...
Sincere condoleanţe deputatului Stelian Dolha şi familiei acestuia, în aceste momente dificile în care se desparte de tatăl său. Fie ca sufletul celui ce a trecut poarta veşniciei să fie aşezat în...
În aceste clipe grele, când se desparte de tatăl domniei sale, suntem alături de preşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor, iar familiei să-...
Am aflat cu mare tristețe de vestea trecerii la cele veșnice a colegului și prietenului Dănuț Prunea! Vestea este cu atât mai tristă, cu cât vine mult prea devreme pentru un om care mai avea multe de...
Organizaţia Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud deplânge dispariţia din mijlocul nostru a celui care a fost Constantin Rusu, primarul comunei Ciciu-Giurgeşti, un prieten adevărat, coleg...
Instituţia Prefectului - judeţul Bistriţa-Năsăud aduce un ultim omagiu celui care a fost primarul comunei Ciceu Giurgeşti, prof. Constantin Rusu. Sincere condoleanţe familiei îndoliate şi Dumnezeu...
Suntem alături de jurnalistul Cristian Silași în greaua încercare provocată de trecerea în nefiinţă a tatălui său. Sincere condoleanţe! PNL Bistriţa-Năsăud
După o lungă şi grea suferinţă, cu adâncă durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost soţie şi mamă, OLGA VICIU. Înmormântarea va avea loc miercuri, 04.06.2014, ora 15,00,...
Cu inima îndurerată anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost soţie, mamă, bunică, ENCEAN MINERVA LIVIA-medic Medicina Muncii. Înmormântarea va avea loc duminică, 1 iunie, de la ora 12.30...
Am aflat cu mare tristețe de trecerea în neființa a tatălui colegei și prietenei noastre, Gabriela Szabo. Sunt momente grele, dar momente în care noi, comunitatea, prietenii și colegii suntem alături...
Membrii Guvernului au transmis colegei lor de Cabinet, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, condoleanțe, în urma decesului tatăului său, potrivit unui comunicat remis, duminică,...
In 9 Mai 2014 s-a stins din viaţă tânărul şi dragul nostru coleg MIRCEA SATMARI, auditor superior la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud. În 6 iunie, urma să...
Organizatia Municipala PNL Bistrita transmite condoleante familiei indurerate a fostului nostru coleg, Mircea Satmari care a decedat vineri 9 mai din cauza unei boli incurabile. Maine incepand cu...
Un gând de alinare pentru colegul nostru, Emil Neia Lăcătuş, în aceste momente grele pricinuite de pierderea tatălui său. Sincere condoleanţe din partea Organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud! Preşedinte,...
Vestea dispariției dintre noi a sportivei Valeria Borza a adus tristețe în sufletele tuturor celor care au cunoscu-o sau i-au urmărit activitatea profesională remarcabilă. Județul Bistrița-Năsăud a...
Deplângem trecerea la cele veşnice a bunului părinte VIOREL STANCIU. Chipul blând şi căldura sufletească cu care ne-a înconjurat vor rămâne veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să-l odihnească în...
Un ultim omagiu
Colegii de cântec din Bistriţa-Năsăud sunt alături de artista Mărioara Precup în grelele momente pricinuite de trecerea la cele veşnice a soţului ei - dr. MIRCEA STOICA, unul dintre cei mai apreciaţi...
În aceste clipe grele, când primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan,se desparte pentru totdeauna de buna lui soţie, Rodovica Bălăjan, trecută în veșnicie, ne rugăm către Cel de Sus să-i dea...
Transmitem cele mai sincere condoleanțe primarului comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, în aceste momente dificile, pricinuite de trecerea la cele veşnice a soţiei Rodovica Bălăjan. Rugăm pe Bunul...
Suntem cu gândul şi sufletul alături de colegul nostru, Gheorghe Bălăjan, în aceste momente grele pricinuite de pierderea soţiei sale. Sincere condoleanţe din partea Organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud...

Pagini

Subscribe to Decese
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5