Întâmplări cu miez

Deasupra pădurilor, munţilor, grijilor şi printre nori… (1)

O mănăstire este un fel de „ţară” în miniatură: cu organizare, administraţie unitate spirituală, viaţă proprie, de fapt o sămânţă a veacului viitor în lumea aceasta. Undeva, în judeţul Alba, la 45 km. de cel mai apropiat sat, de Şugag, se află pe o coamă a muntelui Şureanului mănăstirea Oaşa, unde te întâlneşti cu tânărul stareţ (42 de ani) şi teolog, devenit faimos- Iustin Miron. (Aici ne poartă într-o uluitoare călătorie-pelerinaj publicistul Bogdan Lupescu.)

La mănăstiri urci şi urci, fiindcă par să caute fizic cerul, fugind de lume, de oameni. Şi totuşi aceştia le află, urcă şi ei spre ele, iar aici la Oaşa vin tinerii mai ales, puhoi, atraşi de insolitul locului şi oamenilor. Mulţi atei, rockeri, nihilişti s-au întors schimbaţi după cele văzute aici sau după o simplă convorbire. Sunt 25 de călugări, tineri, toţi cu studii superioare, precum e şi stareţul lor, a cărui poveste pare incredibilă şi o vom înşira.

Monahul stareţ Iustin Miron a fost student la Facultatea de Electronică la Timişoara, om al ştiinţelor exacte, al raţiunii. Evoluţionismul, teoriile „ştiinţifice” i-au sucit mintea, încât era ateu convins. La început a fost Haosul –aşa s-a spus- o lume de particule. Astea s-au unit pe urmă ca într-un vârtej şi din ele a răsărit mişcându-se… Universul acesta splendid ordonat, care este cel mai grozav şi exact orologiu. De la o vreme însă, întrebări ciudate au năvălit peste câmpul său de gândire şi nu-i dădeau pace, precum o hoardă de barbari. Uite de pildă, grădina mea. Bălării, nesăpată, grămădindu-se toate în ceea ce poţi numi uşor haos. Haosul la mine acasă. Cum s-ar putea oare ca ceea ce am eu aici să înceapă să se ordoneze încetul cu încetul, să se alinieze, să apară plăntuţe de legume şi să mă trezesc cu roşii, castraveţi, ardei, mărar şi cimbru mirositor sau chiar gladiole? Îmi dau seama că asta nu se va întâmpla niciodată, că va trebui să intervin eu, ca persoană, să iau hârleţul, să mă apuc de treabă şi după o lună de la semănat, voi vedea plante şi buruieni pe care le voi plivi mereu, iar din iulie voi avea o grădină. Negreşit că aşa s-a întâmplat şi cu Universul haotic. A intervenit acolo o Persoană, o forţă puternică, inteligentă şi ordonatoare, care a scos galaxii şi metagalaxii, Calea Lactee, Cefeu şi Andromeda, planetele, Soarele...

Studentul care iubea şi el o fată, care mergea la chefuri cu colegii şi-n excursii prin munţi, a văzut într-o zi, ca turist desigur, o mănăstire, cea de la Sâmbăta de Sus. Mai grozav decât pe Luther şi amicul lui, l-a lovit năprasnic nu puterea trăsnetului, ca pe unul din cei doi amintiţi, ci un gând: ce viaţă frumoasă e aici! Câtă pace! Valea era acoperită de nori, de griji, de gâlcevi, nestatornicie, de nelinişti. Aici părea că este deja cerul, oceanica pace, fericirea. Părea că nu mai există lumea, ci doar cerul. El, studentul din ultimul an, va termina şi va deveni şi el membru al acestei patrii de lângă cer.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5