De ce trebuie să ții cont când amenajezi o bucătărie?

Bucătăria este inima casei tale, locul în care toți membrii familiei se întâlnesc cel puțin o dată pe zi, pentru a împărtăși momentele plăcute. De aceea, este important ca această cameră să poată satisface nevoile tuturor din casă, integrându-se în același timp în ambientul general. Având atât de multe detalii importante de care trebuie să ținem cont, nu e de mirare că uneori amenajarea bucătăriei poate părea o sarcină anevoioasă.

Iată, însă, câteva sfaturi care să te ajute să obții acea bucatarie perfectă, desprinsă parcă din pagini de revistă!

 Măsoară cu atenție spațiul disponibil – Fiecare centimetru este important în amenajarea corectă a unei bucătarii. Rafturile, dulăpioarele și blatul de lucru trebuie integrate perfect în bucătărie, altfel riști să trebuiască să aduci mai multe modificări ce nu erau necesare. Verifică, deci, cu atenție înainte de a achiziționa mobila de bucătărie și nu uita să iei în calcul și spațiul pentru deschiderea ușilor sau sertarelor.

 Alege o temă care să se potrivească cu restul casei – Ține cont de tematica din restul casei și încearcă să creezi o tranziție lină între bucătărie și restul camerelor. În primul rând, va trebui să asortezi culorile mobilei cu cele ale electrocasnicelor, astfel încât să nu se creeze discrepanțe de ordin cromatic.

Organizează totul ținând cont de „triunghiul de aur” – Acesta este format din cele trei puncte de maxim interes în orice bucătărie: plita, frigiderul și chiuveta, având blatul de lucru situat în interiorul triunghiului. Astfel, distanța minimă dintre două obiective este de 1,2 metri, iar distanța maximă de 2,7 metri, fapt care asigură o coeziune optimă între zonele de interes ale bucătăriei.

Ține cont de toate spațiile de depozitare – Ar fi păcat ca, după o măsurătoare greșită, să nu-ți încapă în sertare toate tacâmurile sau tigăile și vasele preferate. Folosește-te de tot spațiul pe care îl ai la dispoziție și în unele cazuri recurge la trucuri precum prinderea tigăilor sau a altor vase de gătit în cârlige, lângă plită sau aragaz.

Ia în calcul și sursele de lumină și ventilație – Dacă nu ai acces la multă lumină naturală, poți oricând monta un corp de iluminat pe plafon, dar și corpuri de iluminat cu LED în zonele de interes, precum blatul de lucru și zona aragazului. Asigură-te că bucătăria ta este bine ventilată; alege o hotă performantă, cu filtre puternice, pentru a te asigura că mirosul de mâncare nu pătrunde în restul casei.

Blatul – Deși nu este extrem de important în alegerea unei bucătarii, blatul rămâne, totuși, un punct central. Dacă simți că bucătăria este prea încărcată, alege un blat în ton cu restul mobilierului, însă, pentru bucătăriile minimaliste, poți opta pentru un blat în culori mai îndrăznețe, precum verdele, galbenul sau portocaliul.

Funcțiile unei bucătarii pot fi determinate și de stilul familiei tale. De exemplu, o bucătărie pentru tinerii căsătoriți va fi cu totul diferită de bucătăria unei familii cu doi copii. De aceea, este important să alegi piesele de mobilier de bucătărie și în funcție de utilitatea lor.

Pentru mai multă inspirație, poți intra pe FAVI.ro, motorul de căutare preferat al românilor în materie de mobilă, unde, cu siguranță, vei găsi ceva care să te încânte!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5