De ce se neagă Holocaustul?

După ce au curs râuri de cerneală şi s-au transformat zeci de păduri în hârtie de scris pentru a relata infernul care s-a creat împotriva umanităţii, se mai găsesc şi astăzi promotori ai ideii că de fapt n-a existat un holocaust. Aceştia sunt negaţioniştii. Ei neagă însăşi lagărele de concentrare. Dacă pretind că sunt istorici, nu putem să-i numim decât ,,asasini ai memoriei’’ sau pur şi simplu ,,asasini ai istoriei’’ spun cei care se ocupă în mod deosebit de această problemă. Este cea mai penibilă sfidare a realităţii. Cine poate crede că aşa numitele camere de gazare din lagărele de la Aushwitz, Buchenwald, Dachau sau Mathausend au fost instalaţii de dezinfectare a hainelor prizonierilor, şi nu ,,fabrici ale morţii’’?

Sunt încă destui supravieţuitori şi documente de arhivă care au scăpat de focul mistuitor şi pot demonstra ceea ce de fapt se ştie despre ,,moartea programată’’. Este clar că, pentru prima oară în istorie, în numele unei credinţe şi a unei concepţii de tip animist despre lume, a existat o voinţă demoniacă de-a extermina un popor de carte şi anume evreii, dar nu numai, şi s-a mobilizat pentru a înfăptui Răul de geniu al speciei umane. Ideea s-a născut în mintea bolnavă a lui Hitler, ajuns la putere în 1933, de promovare a rasei ,,alese’’, nordice, idee care a reafirmat-o în testamentul său redactat în bunkerul de la Berlin, spunând că trebuie extirpat Răul absolut care pentru nazişti era reprezentat de originea evreiască a celor 2000 de ani de civilizaţie occidentală.
E adevărat că au existat şi alte curente de gândire care preconizau, precum naziştii, eliminarea evreilor, consideraţi nişte paraziţi. Dar aceste izbucniri barbare ale secolului al XX-lea nu ar fi fost posibile, dacă nu ar fi existat cel mai mare succes al Răului, care s-a abătut asupra omenirii.În concepţia Germaniei naziste exista viziunea rasială care era dominată de ideea că rasa superioară trebuie să lupte împotriva rasei inferioare, iar pericolul nu putea fi decât cel evreiesc. Chiar şi conţinutul manualelor de istorie nazistă era rasial. Domina ideea cuceririi spaţiului vital în Răsăritul Europei, ceea ce a pus în lumină versiunea istoriei care glorifica expansiunea Germaniei către Răsărit.

S-a ridicat problema dacă ,,negarea’’ Holocaustului nu poate reprezenta o crimă împotriva umanităţii. În conformitate cu actualele practici juridice, aceasta nu înseamnă că judecătorii au devenit păzitorii istoriei, nici că istoria este pusă la pământ de către un sistem legal. Este cunoscut renumitul proces de la Nunberg sau celelate procese de pe bătrânul continent. Mărturiile şi dovezile materiale pot confirma oricând că a existat un holocaust care a înspăimântat omenirea. Cum pot fi negate adevăruri care ne înfioară numai când auzim, dar să le şi vedem: ,,capete strivite de bolovani, ,,oameni amăgiţi că fac baie în camerele de gazare, dar sunt transformaţi în cenuşă’’, etc., etc. O fostă deţinută din lagărul de la Buchenwald, mărturisea cândva unui reporter: ,,Am văzut acolo asemenea orori, asemenea manifestări ale unei mizerii umane nesfârşite şi ale avântului pur, sincer, încât îndrăznesc să afirm că am cunoscut tot ce poate experimenta omul în cer şi pe pământ’’.

Un capitol al barbariei din lagărele de concentrare îl constituiau experienţele criminale efectuate asupra deţinuţilor. Cei mai mulţi dintre cei injectaţi cu diferite seruri, au murit. Era un mod de pervertire morală existent în lumea lagărelor. La Mathausen, naziştii au încercat să distrugă camerele de gazare, iar la Auschwitz au pus deţinuţii să intreprindă un teribil ,,marş al morţii”, pentru ca să nu fie descoperiţi atunci când Armata Roşie a eliberat lagărul. Eforturile s-au dovedit inutile, deoarece, dovezile au fost prea multe ca să fie descoperite atâtea lucruri înspăimântătoare. Cine ar putea nega aceste lucruri? Şi totuşi există asemenea intenţii.

Mai mult ca oricine, istoricii îşi vor spune cuvântul. Important este, ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Dar istoria are punctele sale sensibile. Poate fi atât de uşor interpretată. Ceea ce trebuie menţionat însă, este faptul că, mulţi români au contribuit prin curaj şi credinţă creştină la salvarea a câteva sute de mii de evrei. Diverse acţiuni de protecţie a acestor fiinţe umane au fost organizate de medici, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, militari, funcţionari superiori ai statului, profesori, directori ai Căilor Ferate şi chiar de către regina-mamă-Elena. Asemenea salvatori trebuie să-şi găsească locul de cinste în galeria marilor eroi ai neamului.
Printre evreii din România care au supravieţuit holocaustului se numără: Hedi Fried şi Elie Wiesel din Sighetul Marmaţiei, Miriam Korber din Câmpulung Moldovenesc, Olga Lengyel şi Oliver Lustig din Cluj, Tereza Mozes şi Nyszli Miklos din Oradea, Sonia Palty din Bucureşti. Majoritatea acestora sunt scriitori care şi-au mărturisit, într-un fel s-au altul, calvarul prin care au trecut şi au tras un semnal de alarmă omenirii ca asemenea fapte să nu se mai repete.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5