La noi

De acord, Domnule Primar al Bistriţei!

Apropo de „Călcaţi iarba!”

Acolo unde se mai găsesc tăbliţe cu „Nu călcaţi iarba! Amendă…” e un semn al reminiscenţelor regimurilor defuncte.

Domnul Primar vrea să anuleze această interdicţie. Pe bună dreptate. Nu e vorba doar de a face comparaţie cu destinaţia spaţiilor verzi din parcurile ţărilor civilizate. O bistriţeancă naivă zice astfel: „Spaţiile verzi sunt pentru a te bucura de ele, nu a sta pe ele.” Ce vrea să însemne chestiunea asta cu bucuratul? Tu, copil, care locuieşti „la bloc” şi nu ai în jur decât ciment şi din când în când câte un umil spaţiu pentru flori şi iarbă, când ajungi într-un parc al oraşului, să te uiţi la iarbă şi să exclami: Vai ce frumoasă e! Vai ce bine îmi pare că nu mă pot aşeza pe ea! Vai ce civilizat sunt că stau pe bancă cu bunica, ori mă plimb pe alei de bitum şi privesc covorul de iarbă şi mă gândesc că părinţii nu vor uita că acum două săptămâni mi-au promis o drumeţie pe pajiştile din jur!

Acest „Nu!” ţine de o mentalitate comunistă, de o educaţie în care interdicţia, opreliştea erau imperative principale. Trebuia să te supui şi în acest mod, de a călca pe unde vrea Puterea. Nu e mai puţin adevărat că „Nu!” avea în vedere şi o zdravănă categorie de cetăţeni, de familii lipsite de educaţie urbană (A lăsa în iarbă o sticlă de coca cola, un pachet gol de ţigări, resturi alimentare era – este? - un obicei firesc, o neglijenţă deloc conştientizată).

Unii dintre noi au văzut în filme cum arată parcurile din plin centrul marilor metropole occidentale, alţii chiar le-au străbătut: nici un gard, nici o plăcuţă de avertizare. In zile frumoase, ici-acolo: câte o pereche de tineri, la umbra vreunui copac, câtecineva, la soare, făcând plajă, cîtecineva, aşezat pe un pled, citind o carte, o revistă, câţiva puştani jucând mini fotbal între doi copaci şi din când în când câte o alee , câte o cărare.

Apropo de alei şi cărări. Nu vii tu, edil, să stabileşti ce direcţii au aleile şi cărările dintr-un spaţiu verde public şi să obligi trecătorii să calce pe unde au vrut muşchii tăi! Am văzut parcuri unde nu s-a trasat nici o reţea de alei; se aştepta câte un an să se vadă ce direcţii au convenit, prin potecile lăsate, pietonii, trecătorii, plimbăreţii şi apoi venea Primăria să le asfalteze. Nu degeaba zicea Constantin Noica astfel: şoselele, autostrăzile sunt construcţii împotriva naturii; cărarea este ceea ce i se potriveşte (Mă rog, el punea problema condiţiei omului contemporan care se depărtează de natură şi în acest mod).

Fac o propunere Domnului Primar Ovidiu Creţu: plăcuţele acelea înfipte în spaţiile verzi să conţină un astfel de îndemn: „Concetăţeni civilizaţi, călcaţi iarba!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5