De 26 ani, primar în satul său! Iosif Gabor (Milaş): Sunt născut, crescut şi educat în spiritul Milaşului!

 

Primele alegeri locale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 (primul tur de scrutin) și 23 februarie (al doilea tur de scrutin), fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol (după 1937).

După primul tur din 9 februarie, în Bistriţa-Năsăud au fost aleşi 20 primari. Printre ei, se numără şi Iosif Gabor, de la Milaş, şi Vasile Găurean de la Galaţii Bistriţei, care mai au şi astăzi această demnitate.

 

Iosif Gabor (Milaş): Sunt născut, crescut şi educat în spiritul Milaşului!

Iosif Gabor este profesor de biologie şi a fost în anii ’80 director adjunct şi director coordonator la şcoala din Milaş. În 27 decembrie 1989, oamenii din comună, în acele adunări generale, l-au pus primar.

„După două luni, mi-am dat demisia, iar după o altă săptămână, oamenii m-au dus înapoi. Pe vremea aceea, toată lumea credea că are drepturi nu şi obligaţii. La Milaş erau trei CAP-uri, noaptea se furau oile, caii, viţeii. A fost greu. După aceea, au venit legile fondului funciar, dar din fericire nu au fost probleme, nu am avut procese. Pe parcurs, ne-am intrat în ritm”, îşi aminteşte primarul Gabor.

În 9 februarie a avut prima confruntare electorală, iar de atunci a ieşit de fiecare dată, în primul tur, cu peste 76%. „Nu am avut un contracandidat puternic”, spune modest primarul din Milaş. „Ce am făcut pentru oameni, am făcut şi pentru mine. Ce am făcut pentru mine, am făcut şi pentru oameni”, adaugă el.

Primarul Iosif Gabor ne-a dezvăluit că este şi ultimul său mandat. „Nu au fost ani uşori. Au trecut, dar instabilitatea de acum mă determină să nu mai candidez. Vreau să-mi văd de sănătate şi să-mi cresc nepoţii. Sunt născut, crescut şi educat în spiritul Milaşului ”, ne-a declarat acesta la cei 64 ani.

          Primăria Milaş implementează, în prezent, trei proiecte în cadrul etapei a II-a a PNDL, în valoare totală de 6,5 milioane lei. Este vorba despre modernizarea Şcolii Gimnaziale Milaş în vederea obţinerii autorizaţiei pentru securitatea la incendiu, pentru extinderea canalizării la Orosfaia şi Comlod, dar şi edificarea unui sediu pentru administraţia locală. De asemenea, Primăria a mai depus un proiect de modernizări a 11,3 km de străzi.

          În Anul Centenarului, la Milaş va fi pregătit un eveniment de amploare, la începutul lunii septembrie.  „Cu sprijinul Rotary, dar şi al prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, ne propunem să-l readucem acasă şi să-l cinstim cum se cuvine pe Cardinalul Iuliu Hossu, care s-a născut în comuna noastră. De asemenea, vom numi şcoala după această mare personalitate, care a făcut trei clase primare la noi în comună”, ne-a mai precizat Iosif Gabor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5