Dan Brisiuc – noul preşedinte al Sindicatului Liber din Primăria Năsăud. Vezi ce revendicări au avut sindicaliştii la grevă

La Adunarea Generală a Sindicatului Liber din cadrul Primăriei oraşului Năsăud au fost prezenţi 48 de membri, alături de invitatul special – primarul Mircea Romocea. În cadrul întâlnirii, Dan Brisiuc a adus la cunoştinţa celor prezenţi solicitările grevei de avertisment care a avut loc azi, în faţa Primăriei. Se doreşte reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial din veniuri proprii. De asemenea, pe lista revendicărilor sunt şi creşterile salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Tot acum a fost anunţat faptul că Săplăcan Carmen Monica şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte al Sindicatului Liber al oraşului Năsăud, trecându-se la votarea unui nou preşedinte, prin vot secret. Astfel, cu 46 voturi, Dan Brisiuc este noul preşedinte. Apoi, s-a trecut la alegerea secretarului şi a celor trei membri din conducerea sindicatului. Prin vot secret, s-a dispus menţinerea în funcţia de secretar a Ioanei Lăpuşeanu şi a lui Vasile Şoldea – membru, precum şi doi noi membri, Maria Cristina Ceuca şi Florian Ioan Tupcil.
Noua Comisie de Cenzori este formată din Livia Marica, Dana Cosma Someşan şi Ionuţ Gheorghe Ştefan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5