Damaschin Pop-Buia: Wir bauen Pantzer um Kindergärten zu schützen

Adică:“ Facem tancuri pentru a ne apăra grădinițele“, o astfel de frază mi-a rămas în minte, după ce terminasem de ascultat o emisiune pusă pe Pod cast de Deutschland Funk Kultur. Am rămas pe gânduri, încercând să desprind mesajul dincolo de pojghița de la suprafața lui.

Oare în ce măsură contradicția – că ascunde una – are viabilitate. Termenul Pantzer creează o reacție de repulsie, făcând imediat trimiterea la război, la irațional, la conflict armat, la confruntare militară, și lista ar putea continua. De când cu invazia rușilor în Ucraina, care ne-a trăsnit pe toți catapultându-ne într-o stare de derivă, atât la nivel politic internațional, cât și pe fiecare, ca individ, amenințarea expansiunii conflictului stă ca o sabie a lui Damocles deasupra noastră, iar firul de care atârnă, pare gata-gata să se rupă.

Dacă trecem la Kindergärten (grădinițe), aici găsim cele mai nevinovate și mai îndrăgite ființe umane: copiii. Ce poate fi oare mai pur decât un zâmbet de copil, mai sincer, mai mângâitor decât copiii ori nepoții, cei care ne poartă visele și speranțele mai departe. Iată că ei, nevinovații, trăiesc, la intervalul de doar câțiva ani, o a doua hidoșenie, o calamitate, produsă nu de natură, ci mai mult ori mai puțin voită, de om. Prima, poate de el produsă, pandemia, o a doua, nu numai nevoită ci și profund urâtă: războiul. În afară de o figură antiumană (habar n-am cum să-l numesc ori ocărăsc, așa că nici nu-mi bat capul cu aceasta): Putin, secondat și ajutat de putinari. Iar aceștia din urmă nici nu merită apelativul de că..nari, căci au adus cu ei, la început de mileniu III, groaza, disperarea, văduvirea femeilor, copii cu viitor în orfelinat, o distrugere în masă a populației, dar și a infrastructurii - ca în vremurile istorice, prin pârjolire, și aici gândul mă duce la atacul tătarilor de la 1241, când, după ce dăduseră foc cetății rodnene și bisericii de acolo, dar și altor case, flamele devastatorilor se puteau vedea de la Maieru și poate și mai de departe. Oare să ne fi întors chiar așa de mult în trecut, la instincte și reflexii expansioniste, tendințe care erau specifice altor secole?

Și, oare ce i-a mai rămas „restului“ lumii, decât înarmarea, devreme ce orice mijloc diplomatic, fie chiar apelarea la, și punerea în practică a sancțiunilor economice, nu ajută? Da, construim tancuri pentru a baricada și apăra grădinițe, dar nici măcar nu se știe prea bine dacă această măsură va fi și eficientă. Din păcate. În ultima vreme – mai accentuat, după împlinirea a doi ani de la data la care mașina de război a rușilor s-a pus în mișcare – se vorbește și aici, în Germania, despre pericolul tot mai mare care pare tot mai amenințător, iar ministrul Apărării despre o pregătire a trupelor pentru a putea face faţă unei eventuale tentative de invazie din partea Rusiei. Mai mult, populația este sfătuită să facă provizii alimentare pentru o situație de nimeni dorită, aceea de război.

Nu vreau să zăbovesc pe teoriile care încearcă să găsească și să explice această stare în care s-a ajuns, dar nici să trec cu vederea un aspect care mi-a făcut și îmi creează mai departe teamă: în vreme ce Ucraina se confruntă cu o continuă epuizare a muniției – cu tot sprijinul NATO – fostul imperiu rus, pentru a cărui întregire se pare că fostul KGB-ist luptă, nu are nicio problemă de acest fel, înzestrarea militară este veșnic realimentată, readusă la zi și se pare că resursele îi sunt nelimitate.

Socotesc că e mai bine să mă opresc aici, că altfel risc să trec la construirea unui orizont negru, pe care raționalul fiecăruia dintre noi îl tot alungă, ca pe niște hiene care nu se dau duse, ori dacă da, doar pe moment, întorcându-se și stând tot timpul la pândă…

                                                                                                               

Damaschin Pop-Buia

Ostfildern, la început de aprilie 2024

 

Comentarii

03/04/24 19:08
prof. Vasile Găurean

Vă felicit, domnulle DPB pentru felul în care puneși pronlemele, findcă la noi sunt mulți care sunt adepții șoșoacelor rusofile (că banii cântă, dar nu știu că le cântă prohodul). A sta pasivi când agresorul sfidează Europa civilizată înseamnă a-ți pune țara în primejdie. În Germania toate partidele mari se întrec în a da ajutor Ucrainei și a pregăti țara de un viitor conflict... Si vis pacem, para belum.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5