“Cupa Jandarmeriei” la minifotbal

Cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei din 3 aprilie 2009, comanda unităţii a organizat cu acest prilej competiţia minifotbalistică, “Cupa Jandarmeriei”. La această întrecere au participat următoarele echipe: Penitenciarul, Brigada 81 Mecanizată, Poliţia, Poliţia Comunitară, SRI, Justiţia, ISU şi echipa organizatoare, Jandarmeria.

Perioada de desfăşurare a acestor jocuri a fost 17 martie – 2 aprilie, când s-au jucat şi cele două finale, respectiv finala mică între Penitenciarul şi SRI, iar marea finală – Brigada 81 Mecanizată şi ISU. Toate aceste jocuri s-au desfăşurat pe frumoasa bază sportivă Sports Arena din incinta Şcolii Generale nr. 2.

După mai multe zile de desfăşurare, cu scoruri surpriză, iată că această întrecere a ajuns în ultima zi de disputare. Joi, 2 aprilie, de la ora 15, în finala mică s-au întrecut sportivii de la SRI şi Penitenciarul. După un joc frumos şi destul de echilibrat, cei de la Penitenciarul au învins, spre final, cu scorul de 3-1

În marea finală s-au întrecut fotbaliştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Brigada 81 Mecanizată. Am asistat la o partidă destul de importantă cu foarte multe faze de poartă, aducându-şi contribuţia jucătorii din ambele tabere, cum sunt: imbatabilul portar Atănăsoaie Dan, arbitru de liga a 4-a, Sas – un bun tunar, Onigaş, Balaban – creierul echipei, Borşa etc. Iar de partea cealaltă: Florea, Pop Marcel, cunoscut prin jocul său, Horga şi Suciu.

Diferenţa pe tabela de marcaj au făcut-o cei mai buni jucători de la Brigada 81 Mecanizată Bistriţa – Sas şi Borşa – totodată acesta fiind şi rezultatul final de 2-0.

Aui jucat: BRIGADA 81 MECANIZATĂ: Atănăsoaie, Iuşan, Rognean, Crăciun, Sas, Borşa, Onigaş, Balaban, Sălăgean, Coman, Zbâncă şi Gherasim.

ISU: Florea, Pop, Suciu, Horga, Chifa, Tanco, Buteanu, Botean, Ardelean, Ghiţ, Svoboda, Luca şi Pârlea.

Toate aceste jocuri au fost arbitrate foarte bine de către arbitrul divizionar Poenar Marius

Festivitatea de premiere şi decernare a premiilor a fost oficiată de către Ionel Cimuca, comandantul Jandarmeriei Bistriţa.

Locul I – Brigada 81 Mecanizată Bistriţa.

Locul II – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.

Locul III – Penitenciarul Bistriţa

Locul IV – SRI Bistriţa.

Toate aceste echipe au fost premiate cu diplome, cupe şi sume de bani.

La această competiţie şi-au adus aportul deosebit pentru organizare lt.col. Boca Ioan, fiind mereu aproape de tot ce s-a-ntânplat la baza sportivă, ajutat de sg.maj. Marcu Tudor şi, bineînţeles, Centrul Medical Bistriţa.

În final, comandantul Jandarmeriei Ionel Cimuca a ţinut să îi felicite pe toţi participanţii şi să le mulţumească pentru sprijinul acordat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5