Cununa de spini şi slavă a martirilor

Ei nu s-au temut de suferinţe, nu pentru că n-au simţit durerea chinurilor, ci pentru că ştiau pentru cine îşi dăruiesc vieţile– pentru marele Împărat al veacurilor, HRISTOS, pe urmele căruia au mers cu smerenie şi iubire. Dacă HRISTOS a murit pentru noi, cei ce vor să-i urmeze nu se vor teme să sufere şi ei din partea unei lumi oarbe şi vrăjmaşe şi pe care jertfa lor o întoarce de la întuneric la lumină. Pentru aceasta spunea Eminescu : „Adevăraţii eroi ai omenirii sunt sfinţii.” Îm suferinţă se află însă nespusă slavă, ceea ce noi oamenii foarte greu înţelegem, căci cu această fire ne-am născut.

Dar, primind învăţătura lui HRISTOS, omul devine altfel, neînfricat, pentru că ştie că indiferent prin ce moarte va trece, dincolo îl aşteaptă o negrăită slavă, viaţa şi fericirea fără de sfârşit, pe care nicio minte omenească nu poate să şi-o închipuie, adică „ceea ce ochiul (omenesc-n.n.)n-a văzut, urechea omului n-a auzit şi la inima lui nu s-a suit” zice marele Apostol Pavel, care a fost urcat în viziune până la al treilea cer.

-Sf. Ap. Petru (+64), răstignit cu capul în jos;

-Sf. Ap. Andrei (sec I), răstignit pe o cruce în formă de X;

-Sf.Ap. Filip., răstignit pe o cruce şi ucis cu pietre;

-Simon (+sec.I), despicat în două;

-Eustaţiu (+în jurul anului 130), ucis într-un taur de aramă înfierbântat);

-Sf.Ap.Ioan, aruncat într-un cazan cu ulei clocotit;

-Clement (aruncat în mare în sec I, cu o ancoră de gât);

-Apoline(+249) după ce i s-au smuls dinţii, s-a urcat singură pe rug;

-Vincenţiu(+304) şi Laurenţiu (258) arşi pe un grătar;

-Sf.Hypolit ( sec.III) sfîrtecat;

-Sf. Agatha (251), i s-au smuls sânii;

-Sf.Ecaterina (începutul sec. al IV-lea), trasă pe roată şi apoi decapitată;

-Sf.Ap.Iacob cel Drept, aruncat de pe aripa Templului din Ierusalim şi ucis apoi de cu bâta de un postăvar;

-Sf. arhidiacon Ştefan (an 31) şi Desiderius (spre 607), ucişi cu pietre;

-Blandine(+177), Ignaţiu (+sec.I), Perpetua şi Felicitas (an203), aruncaţi fiarelor sălbatice;

-Cassian, învăţător (sec.III), dat elevilor săi să-l chinuiască până la moarte,

-Calist (+222), aruncat într-o fântână;

- Modest şi Crescentia (soţ-soţie,+sec.IV),aruncaţi în apă clocotită.

Şi câţi alţii, de care sunt pline calendarele şi sinaxarele şi încă mai mulţi pe care numai Dumnezeu îi ştie şi care sunt scrişi în Cartea Veşniciei din ceruri!

Te-au înfiorat aceste chinuri, iubite cititor şi cititoare? Ce oare? Bărbăţia martirilor sau răutatea omenească? Fii neînfricat şi neînfricată de felul cum trecem hotarele acestei vieţi, fiindcă dincolo de scurta tulburare a unui moment, străluceşte lumina eternă a Împărăţiei celei fără de moarte. HRISTOS ne întinde mâna să putem trece prin toate, îmbărbătându-ne: ”Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea.” Greu răbdăm şi o durere de măsele, căci e numai pentru noi ca oameni, dar în ceasul cel greu DUHUL SFÂNT va fi cu noi, aşa cum ne-a promis Mântuitorul HRISTOS. Nici să nu ne necăjim ce vom răspunde vrăjmaşilor noştri „căci Duhul Sfânt va vorbi” prin noi,”căruia nimeni nu va putea sta împotrivă”. Biruitori fiind, vom putea spune eroic cu Psalmistul împărat David: „Doamne, iată, toate acestea au venit peste noi, dar nu am uitat legământul Tău şi nu s-a dat înapoi inima noastră.”