Cum ar rezista Bistrița (și județul) la o mișcare telurică, fie și moderată?

       ,,Ei, nu, la noi nu se poate întâmpla nimic, am văzut harta seismică a patriei și s-ar speria doar pisicile și câinii, că ei simt...”

       Cam așa mi s-ar putea răspunde din partea multora, însă eu nu știu dacă și plăcile tectonice din adâncuri știu și ele despre această hartă, încât să dormim imperturbabili.

       Îmi aduc aminte că în seara acelei zile fatale de martie, 1077, când la București a fost cutremurul, eram în casa mea de la țară și am simțit clătinarea adâncurilor, iar candelabrul a început a se balansa îngrijorător.

       Liniștiți la modul absolut nu prea putem fi, deoarece în ultimul timp am văzut cutremure care tind spre 5 pe  Scara Richter, destul de serioase în zone pe care le-am crezut sigure: Timișoara, zona Bacăului, ceva spre Sighișoara noastră și Tg. Ocna.

       Nu știu dacă cineva este autorizat (adică să aibă acceptul oficial) pentru a zice câteva vorbe vizavi de ce se întâmplă, știut fiind că atunci când nu te aștepți, atunci survine elementul  de insolit și chiar dezastruos.

       Avem atâtea instituții birocratice pentru a te autoriza să ridici niște construcții, încât te apucă durerile de cap  și desigur, de...buzunar. Acum ar fi cazul să poată dovedi că au trecut de vârsta creșei și ar putea vorbi despre soliditatea construcțiilor pe care le autorizează, iar preocuparea lor nu e doar de colectarea  banilor și inventarea de piedici.

       Ar putea povesti cei ce construiesc,muncitorii chiar, fiindcă ei știu toate, antreprenorii... Iată un timp perfect pentru așa poveste!

 Dați-le cuvântul, domnule  Prefect, domnule președinte al Cons. Județean, Radu Moldovan. Dacă nu acum, atunci când?

       Privesc și eu, ca și toți citiorii ceea ce s-a construit post 1989 și multe blocuri și locuințe mi se par de o fragilitate înspăimântătoare. Da, am văzut și lucruri bune, cum ar fi casa în care locuiesc, unele blocuri noi ca cel cvadruetajat de pe str. Roman-Vivu  și altele, dar...restul?

       Chiar pe strada unde stau, știu o construcție mare, frumoasă, dar fără structură de rezistență. Am rămas uimit când am văzut-o, proprietarul a vândut=o, a plecat din această lume, era un om deosebit... Dar cei ce locuiesc acolo, știu cât e de primejdios?

       Vedem blocurile de lângă Kauflandul de jos, spre Viișoara și mi se par frumoase, zvelte, dar de o fragilitate  care  mă tulbură. Desigur, că toate-s în mâna lui Dumnezeu, dar noi facem lucruri rele și așteptăm să ne protejeze Dumnezeu printr-o intervenție directă.

       Treceți vă rugăm pasarela spre Viișoara, pasarela celebrului sindicalist Mitrea și vedeți în partea stângă un cvartal de care te minunezi că stă în picioare și nu e luat de vânt. Siluet cât se poate, paralel cu șoseaua și cu o structură de rezistență ce pare o improvizație. O spun eu, care am ridicat două case și am mai ajutat pe unii cu sfatul; n-aș vorbi altfel. Mă mir că stă în picioare. Îmi pare și cu o înclinare în mai multe direcții de pe acum. Ce va fi cu asta nu la  un cutremur, ci la un simplu tremur de 3-4 grade al pământului?

        Cine a autorizat așa ceva? Cine a acceptat să construiască după un asemenea proiect? (că o fi un proiect). Cine va accepta să locuiască în așa construcție? Eu unul prefer să stau într-o colibă sau un bordei, dar nu să-mi pun viața voit sub semnul întrebării, fiind ieftină.

       Desigur, construcția va arăta mai bine după ce se va tencui, totul va părea OK, poftiți să vedeți. După nenorocire, apoi vedem lacrimi și moarte și...justificări de pe urma  celor implicați. Poate și acțiuni penale...

       Astea-s părerile unui om nepriceput, dar în numele tuturor nepricepuților, așteptăm un PRICEPUT local care să ne vorbească și să ne liniștească, eventual să ne cânte ceva să ațipim liniștiți.

       Nu, nu despre lipsa asigurărilor de locuințe să ne vorbiți, cum că cetățenii nu înțeleg ce valoare mare are o hârtie de asigurat și cum cutremurele se sperie de acele fițuici frumos editate și plătite ,,en gros”, ci despre soliditatea celor ce s-au construit.

 

 

Comentarii

09/02/23 12:01
Leon Pintea

D-le profesor , un proiect al unei constructii civile este verificat de un asa zis "verificator de proiecte" care si-a dobandit aceasta calitate pe cai obscure , nu de putine ori fara sa proiecteze in viata lui ceva semnificativ. In fata sunt scosi doar arhitectii iar proiectantii de structuri sunt considerati in a doua linie. Chiar daca proiectul este OK , pana la finalizarea executiei apar multe neconformitati printre as putea aminti nerespectarea unor prevederi privind numarul si dimensiunile armaturilor , utilizarea unor betoane de calitate indoielnica , adaugarea unui etaj suplimentar. Asa numitii "dezvoltatori imobiliari" sunt una dintre cele mai periculoase "specii" actuale , datorita lacomiei si rapacitatii , cu increngaturi largi in lumea politica si in justitie. Inspectoratul in Constructii nu verifica niciodata calitatea lucrarilor , aceasta fiind certificata doar de un "diriginte de santier" care ar trebui sa fie neutru dar are si acesta familie si nevoie de bani . Stiti cine-l plateste ? Evident , dezvoltatorul...In cel mai bun caz Inspectia in Constructii nu se autosesizeaza , cel mai adesea reactionand numai in urma unor reclamatii sau la interventia media. Asadar ramane ca beneficiarii acelor apartamente situate in imobilele amintite ca si in cazul altora sa-si puna nadejdea numai in Dumnezeu. Prefectul si presedintele Consiliului Judetean , evident au resposabilitati si interese in alte parti.

09/02/23 12:01
Leon Pintea

D-le profesor , un proiect al unei constructii civile este verificat de un asa zis "verificator de proiecte" care si-a dobandit aceasta calitate pe cai obscure , nu de putine ori fara sa proiecteze in viata lui ceva semnificativ. In fata sunt scosi doar arhitectii iar proiectantii de structuri sunt considerati in a doua linie. Chiar daca proiectul este OK , pana la finalizarea executiei apar multe neconformitati printre as putea aminti nerespectarea unor prevederi privind numarul si dimensiunile armaturilor , utilizarea unor betoane de calitate indoielnica , adaugarea unui etaj suplimentar. Asa numitii "dezvoltatori imobiliari" sunt una dintre cele mai periculoase "specii" actuale , datorita lacomiei si rapacitatii , cu increngaturi largi in lumea politica si in justitie. Inspectoratul in Constructii nu verifica niciodata calitatea lucrarilor , aceasta fiind certificata doar de un "diriginte de santier" care ar trebui sa fie neutru dar are si acesta familie si nevoie de bani . Stiti cine-l plateste ? Evident , dezvoltatorul...In cel mai bun caz Inspectia in Constructii nu se autosesizeaza , cel mai adesea reactionand numai in urma unor reclamatii sau la interventia media. Asadar ramane ca beneficiarii acelor apartamente situate in imobilele amintite ca si in cazul altora sa-si puna nadejdea numai in Dumnezeu. Prefectul si presedintele Consiliului Judetean , evident au resposabilitati si interese in alte parti.

09/02/23 21:56
prof. Vasile Găurean

Stimate domnule inginer, nu despre felul cum se plimbă proiectele de la un factor la altul e problema, ci despre soliditatea construcțiilor ca operă finită, unele punând problreme cu ochiul liber.Muncitorii și antreprenorii ne pot spune dacă ,de pildă se folosesc vibratoare atunci când se toarnă stâlpii de rezistență sau dacă o cărămidă de 25 cm. lungime se poate pune în lung și se constituie ca zid sănătos, cum e cazul amintit și mai grav, etc. nu despre dosare, avizări etc. Cu stimă, G V

11/02/23 12:23
Leon Pintea

D-le profesor , cu siguranta aveti o opinie formata. Departe gandul meu de a v-o schimba. Totusi , parafrazand celebra expresie "Diavolul se ascunde in detalii" as spune si eu "Calitatea lucrarilor se ascunde in detalii" , in "picuri" si nimicuri...Un pic , se greseste proiectul , un pic , nu se respecta , un pic , se utilizeaza mai putin fier-beton , un pic , se folosesc dimensiuni inferioare celor din proiect , un pic se folosesc materiale mai ieftine in detrimentul calitatii , un pic se conjuga verbul "a fi" la perfectul simplu (persoana a treia , plural) , se controleaza un pic mai putin , un pic , se mai inchid ochii iar prin procese verbale de lucrari ascunse se "ascund" multe marsevii. In acest fel raspunderea in solidar , prevazuta in cadrul legal , dilueaza nivelul de raspundere individual. Un raport al Curtii de Conturi publicat pe anul trecut precizeaza: "In fapt raspunderea fiecarui factor implicat in procesul de asigurare a calitatii in constructii este mult diluata , nefiind detaliata responsabilitatea specifica a fiecarui factor implicat.Nu exista prevederi prin care constructorii sa fie obligati sa garanteze calitatea constructiei pe termen lung , in fata consumatorilor finali (proprietari , utilizatori)." Din pacate se pare ca asta-i legislatia in tara noastra privind calitatea si cum spuneti D-vs. soliditatea constructiei , ca opera finita. In alta ordine de idei , seful cel mare al "disciplinei in constructii" ne asigura ca dupa cutremurul din 1977 s-au marit mult coeficientii de siguranta si in ciuda tuturor abaterilor de la calitate in Romania nu se poate intampla un dezastru asemanator celui din Turcia. Asadar , sa ramanem optimisti si sa ne bucuram ca locuim intr-o zona frumoasa cu seismicitate redusa. Cu stima si pretuire , Leon Pintea.

11/02/23 21:37
prof. Găurean V

Corect și adevărat, dle. inginer. În picăturile de care vorbiți e problema. Mulțumim pt. feedback-urile dv. (VG)

13/02/23 22:16
V

Cutremurul din seara aceasta(luni) de mărimea 5,2 s-a resimțit și în Bihor și...în Dej, deși epicentrul a fost în Dolj.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5