Cultură

Ansamblul „Cununa de pe Someş” a Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” a luat drumul Italiei, unde va participa la Festivalul Internaţional de Folclor din oraşul Pesaro. În localitatea de...
Sâmbătă, 13 septembrie, şi duminică, 14 septembrie, au avut loc la sala de spectacole “Bürgerhaus” în Köln două reprezentaţii ale Teatrului Nottara din Bucureşti cu piesa “Resurrection Blues” de...
N-am plâns când trebuia să plâng Şi-acum mi-e sufletu- necat Dar poate nici n-am înţeles Cât de uşor faci un păcat!.   N-am înţeles că viaţa zboară Şi nu mai ne-ntâlnim...
Revista de poezie „Poesis”, editată de cotidianul „Informaţia zilei” şi având ca director pe George Vulturescu, prezintă în nr. 210-212 o salbă de materiale care vorbesc despre poezia clasică,...
Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria editează, bilunar, publicaţia Cronica. Revista a fost lansată şi la Bistriţa în cadrul Festivalului „Fire de tort”, la care au participat redactorii...
Luni, 22 septembrie, la ora 16.00, Şcoala Populară de Artă îşi va deschide porţile pentru anul şcolar 2008-2009. Directorul instituţiei, aflată sub aripa Centrului Judeţean pentru Cultură, Rozalia...
Presa spaniolă a acordat un amplu spaţiu vizitei în România a lui Jose Luis Corcuera şi Loci Fernandez, câştigătorii concursului „Mit şi realitate în judeţul Bistriţa-Năsăud”, organizat de Radio...
Peste 100 de concurenţi au participat la preselecţia din acest an a Festivalului Naţional de Folclor “Strugurele de Aur”, ce s-a derulat la Jidvei şi Alba. Dintre aceştia au fost selectaţi pentru...
La finalul săptămânii trecute, cu ocazia derulării Festivalului “Fire de tort”, s-a reunit Comisia de validare a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Pe lângă prezentarea volumului “Pretexte...
Bistriţeanca Cristina Maria Vlaşin a încântat auditoriul format în mare parte din cursanţi postuniversitari ai Universităţii Autonome din Madrid – Spania, înscrişi la secţiunea de mediere...
Pentru a cincea oară, povestea “Firelor de tort” a fost depănată de Centrul Judeţean pentru Cultură în colaborare cu Primăriile din Năsăud şi Telciu, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud,...
Institutul Cultural Român din Tel Aviv a organizat o nouă ediţie a festivalului “Nopţile române” din Yafo. Târgul de artă populară, atelierul interactiv de creaţie pentru copii, grupul “Iza” din...
Satul românesc are, în sfârşit, o carte de vizită. În ea se regăseşte tot ceea ce ţăranul doreşte să arate lumii: realizări, neîmpliniri, proiecte, nevoi, spiritualitate, folclor, tradiţii, oameni...
Joi după-masa, Cercul Militar Bistriţa a găzduit lansarea volumului „Batracienii” semnat de dejeanul Lucian D’Aquila , coordonatorul manifestării a fost col. rez. Florentin , şeful cercului Militar...
La Editura Eikon din Cluj-Napoca, manageriată de George Vasile Dâncu, a apărut volumul I din seria „Întâlnirile de la Nicula”. Cartea are o înaltă încărcătură sufletească, prezentând fragmente din...
Fundaţia de Caritate şi Întrajutorare „Ana”, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal şi cotidianul „Răsunetul” ne invită sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 14.00, la cea de-a VI-a ediţie a...
Cu această carte, cu titlu aforistic şi într-o rostire populară transcris, debutează un preot cărturar, Viorel Thira, originar din Ţara Lăpuşului, născut la Inău, în 1936. A studiat în Lăpuş şcoala...
(Alcool şi sânge) (Comentariu neconvenţial) Fiecare vers te inspiră, te ia de braţ Te duce pe pajişte de unde fug norii neîmpliniţi şi alungiţi Unde visele curg, se împiedică unul...
Aproape de Madrid, la Campo de Criptana trăiesc şi muncesc o mulţime de români dintre care majoritatea sunt plecaţi din Bistriţa – Năsăud. În această cochetă localitate a poposit „ Cununa de pe...
Maestrul coregraf Cornelia Negrea are agenda încărcată pentru stagiunea de toamnă. Balerinul profesionist va preda, odată cu redeschiderea şcolii de dans BN Ritm, balet şi dans modern pentru grupele...
Pasionată de o viaţă de tradiţiile de pe Valea Someşului, ilustra profesoară Elisabeta Luşcan, din Leşul Ilvei, adună comori de necontestat ale românilor de pe aceste meleaguri prin intermediul...

Pagini

Subscribe to Cultură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5