Laser

Cultura spiritului şi cultura trupului!!!

Moto: „Viaţa omului să fie doar frecarea imorală, muritoare a două bucăţi de carne?” (Socrate)

E vară. Vara aşteptată cu noi îndrăgostiri, cu ultraviolete la ştranduri, cu nopţi albastre pline de stele cuvântătoare! De ce am senzaţia că mă aflu într-o grădină zoo cu oameni-animale bolnave de narcisism, îndrăgostite de trupul lor, de imaginea lor din oglindă!

Roiesc, mişună, bântuie prin această lume semiterestră, semianimală, prin jungla umană, tot mai mulţi oameni dezbrăcaţi sau, mă rog, îmbrăcaţi mai sumar… Procentual domină sexul slab (?), feminin. Apoi, fiindcă animalitatea din care provenim, pe jumătate, trece mândră, trufaşă, tupeistă, narcisistă, obraznică, ignoranţa, pe străzile Mileniului 3 şi ale Republicii Terra, etalându-şi foarte puţin, 1% frunţile, cât mai ales podoabele capilare, rest ale blănii maimuţei, cât şi muşchii de gorile umane ori fundurile mai late sau pătrate, mişcându-se, bronzate, provocator, în mişcări de du-te – vino atât de terestre, animalice şi atât de puţin Isusiene, cereşti, divine.

Treisferturi şi mai bine din populaţia de 6 miliarde şi un pic din Republica Terra, din păcate, sigur din foarte multe păcate, sunt mase informe de carne nespiritualizată, animalică! Citeam în cărţile noastre cu extratereştrii că în civilizaţiile dezvoltate ştiinţific şi tehnologic, deci, spiritual şi moral, consideră un act de agresiune, un oprobriu la adresa demnităţii lor de cetăţeni galactici, dorinţa, curiozitatea noastră animalică de a le vedea trupul gol! Căci într-adevăr, ceea ce vedem noi vara şi mai tot anul pe străzile Terrei sunt trupuri goale, nespiritualizate! Ştim că omul terrian e un hibrid între ADN-ul Dumnezeului-astronaut, extraterestru şi ADN-ul unui om-maimuţă, terrian! De aici şi deruta şi confuzia, erorile din viaţa omului, căci în creierul său se bate pentru supremaţie, memoria cosmică a lui Dumnezeu-Extraterestrul şi memoria maimuţă-antropoide! Să mai precizăm că „mens sana in corpore sano” e doar o zicală şi nu o realitate. Căci ştiinţa demonstrează că în om, între metabolismul spiritual şi metabolismul fizic este opoziţie! Adică, cu cât îţi dezvolţi mai mult cultura spiritului, aparţii lumii extraterestră Dumnezeieşti, şi cu cât îţi dezvolţi-cultivi cultura trupului, aparţii lumii animale, a verişorilor cimpanzei! Omul se xeroxează sexual, se copiază, îşi face copii, la infinit, întorcând spatele spiritului şi lui Dumnezeu!

Vorba lui Emil Cioran: „Greu mai moare maimuţa din om”!!! Astfel că, oameni buni, mai arătaţi-vă şi frunţile gânditoare, nu doar fundurile şi masa musculară, hrană pentru viermii pământului!

Terrieni, prin liberul arbitru galactic, aveţi posibilitatea de a opta pentru nemurire, viaţă de fii de Dumnezeu, veşnică mântuire, ştiinţă cosmică, ca şi cetăţeni ai cosmosului sau, dimpotrivă, după cum vedeţi, circul carnal, imoral uman şi în jurul dumneavoastră că optează majoritatea semenilor noştri, „turma cea neştiutoare, fără ţinere de minte” (Eminescu) pentru rămânerea în lumea animală, ignorantă, închisă în întunericul satisfacerii doar a nevoilor biologice: casă, hrană, înmulţire, îmbătrânire trupească şi moarte trupească! Căci doar spiritul este Dumnezeiesc şi nemuritor, iar trupul de pământ este doar o haină trecătoare! Cultura spiritului, adevărata îndumnezeire, biruitoare, creatoare spiritual prin ştiinţele universului, a oamenilor, este ignorată, dispreţuită, neînţeleasă de majoritatea rasei umane!!

Şi atunci, care ar fi soluţia? Una singură: „Mulţi chemaţi, puţini aleşi”!! Şi să mai remarcăm, în finalul acestei însemnări că nu ne amintim să fi citit în vreo scriere sacră, fin filozofia iubirii şi sărăciere materiale propuse de Iisus-Extraterestrul, spre civilizarea rasei umane, de podoabe capilare, rest de blană animalică, lungi până la fundurile mari, dezgolite ca nişte semne de avertizare şi circulaţie galactică, cu sânii goi, mari, umflaţi cu silicon, cercei şi vopsele pe feţe primitive, de cro-magnon şi prin buricuri murdare de incultură şi manele, de tatuaje, amintind că Darwin a avut pe jumătate dreptate, căci omul se trage din maimuţă, cu precizarea făcută de noi, cei din Mileniul 3, cu ajutorul ingineriei şi manipulării genetice, a ADN-urilor încrucişate de către galactic Dumne-zeu, adică Domnul Zeu!!! Chiar dacă rasa umană suferă groaznic din prostia ei de înapoiere galactică, vezi persistenţa celor 200 de religii, ciupercăria de secte, de xenofobie, la fraţii spaţiali, de spirit animalic războinic şi al proprietăţii pământene, de demenţă şi retardare, de tragism, noi credem în omul nou pe un pământ nou, sub un cer nou!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5