Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: Revoluţia INVOLUŢIEI, s-a desăvârşit şi ne-a adus, de la nervoşii DINTÂI, la umilii de pe URMĂ

EPIGRAME ŞI CATRENE

- deloc septuagenare -

de Ionel Andraşoni

Constatare

Stimaţi amici, stimaţi duşmani,

Am împlinit deja 70 de ani,

Dar precizez să ştiţi şi asta:

Jumătate mi i-a mâncat nevasta!

Motiv

Umblu hai-hui cu o valiză,

Mă caută moartea foarte des,

E treaba ei că nu am viză

Şi încă n-am în iad acces.

Urmărire generală

Pe pământul românesc

Hoţii-şi fac de cap. Nerozii

Câinii lupi nu îi găsesc,

Că se-nvârt în jurul cozii.

Filiaţie

Mustăcios şi mic de stat

Printre voi păşesc cu dreptul,

Nu c-aş face pe deşteptul,

Am ceva din … CINCINAT.

Justiţie

Se-nvârt în lumea celor mari,

Şi trepăduşi, şi potlogari,

Iar închisorile sunt pline

De cei care-au furat o, pâine.

Cititorilor mei

Am scris volum după volum

Şi nu mă regăsiţi în ele?

Se vor retipări postum

Să vadă alţii că nu-s rele.

Dialog

- De când eşti medic, am aflat,

Tot mai puţini se plâng de boală.

- Mersi, amice, sunt flatat,

La cimitir e-nghesuială …

La expoziţia lui V. Tomuleţ

Expoziţie de gală,

Cu lucrări de mare artă –

Pe o masă-i sticla goală,

Eu, sub ea … natura moartă!

Modă

Arăţi atât de bine fată

În rochia modern crăpată,

Dar mă întreb ca vechi adult,

De nu cumva arăţi prea mult?

Cine se scoală de dimineaţă

Totul se-nvârteşte

(Spune înţeleptul)

iar la noi, fireşte,

hoţul şi … „deşteptul”

EPITAF

Pe lespedea unui Moş Roş

Aici zace-un Moş Crăciun,

Ce-a fost înadins ascuns.

Într-un sac din … lemn de prun,

Că n-a mituit de-ajuns.

Puiu Cris

CELEBRI ŞI ÎN ANECDOTE

În timpul unei crize ministeriale, regele Ferdinand l-a chemat pe Nicolae Iorga cu care s-a sfătuit timp îndelungat, iar la plecare l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Toţi cei prezenţi erau siguri că Iorga va forma noul guvern şi au dat sfoară în ţară.

A doua zi, stupoare, guvernul era încredinţat lui Ionel Brătianu.

Ziariştii l-au asaltat pe Iorga cu întrebări, cerându-i explicaţii asupra gestului regelui.

- Domnilor, le-a răspuns Iorga, de ce vă miraţi? Şi Iuda l-a sărutat pe Cristos şi, după câte ştiţi, l-a trădat!

Parodii în filigran „satirico-nostalgic” după O. Goga şi G. Coşbuc

de ALEXANDRU OLTEAN

BĂTRÂNI

De ce v-am părăsit la greu,

Plecând spre zări, departe ?

Să fi rămas la noi în sat,

Aveam şi ceva carte.

Atunci nu mai lucram aici,

Din zori şi până-n sară,

Ca zilier lângă Madrid

Cu gândul tot în ţară.

Aveam acolo locul meu,

Aveam şi-o meserie

Şi n-aş fi stat, cum stau acum,

La Tores în chirie…

Şi-o fată îmi găseam în sat,

Şi-n rând cu ea, menirea

Nepoţi, oricâţi ar fi venit

La fel era iubirea…

. . . . . . . . . . . . . . . .

Aşa … în ţară v-am lăsat,

N-am ascultat îndemnul

Şi timp aveţi să comentaţi,

Pe uliţă … guvernul !...

-

VESTITORII PRIMĂVERII

Din alte ţări, a câta oară,

De sărbători, de iarnă, vară,

Vă-ntoarceţi iar, cu-atâta dor,

Veniţi în ţară!

De când v-aţi dus, mai rar ogor,

Îl vezi brăzdat de vre-un tractor

Părinţi ce i-aţi lăsat acasă,

Stau singuri cuc, în seri, la masă,

Trudiţi, mereu privesc în van,

Căci mult le pasă !

Muncind acolo, an de an,

Aţi pus deoparte, ban cu ban,

Guvernul, cel care socoate

Va întrebat de sănătate

Valuta când aţi tot trimis

Din alte state ?

Să pleci acum este permis,

Pe vremuri era doar un vis,

Dar stând, adesea la fereastră,

Privind departe-n zarea-albastră,

Nu v-a cuprins un dor nebun,

De vatra voastră?

De coltul cela de cătun,

De gardul rupt, de-un măr, de-un prun

Căci nicăieri, nu-i ca la noi

Nu-i ca acasă !

Ca mâine, mergeţi înapoi,

Dar, criza n-o luaţi cu… voi?!

BANCURILE EDIŢIEI

în „tărbacă” Moş Crăciun

Moş Crăciun poartă un costum roşu ...

Trebuie că e comunist ...

Poartă barbă şi păr lung ...

Trebuie că e un pacifist ...

Dar oare ce o fi în pipa din care fumează?

#

-Ce e roşu cu alb şi negru peste tot?

- Moş Crăciun venind pe hornul casei ...

#

Doi copii îşi spuneau rugăciunile, în noaptea de Ajun.

Unul dintre ei spunea cu glas tare:

- Dragă Moş Crăciun, nu uita să-mi aduci o rachetă foarte mare şi frumoasă!

Celalalt spune:

- De ce strigi aşa tare, Moş Crăciun nu e surd!

- Moşul nu, dar bunica, da!

#

- De ce e Crăciunul ca o zi de lucru ?

- Pentru că tu faci toată treaba şi burtosul în costum primeşte toate laudele !

#

Canibalul către copiii săi :

- Copii, să fiţi cuminţi, că dacă nu vine anul ăsta Moş Crăciun, nu avem din ce face friptura ...

#

Moş Crăciun ajunge şi în faţa lui Bulă.

Îi arată cu degetul şi îi spune :

- Ai fost cuminte anul acesta ?

La care Bula :

- Tată!, Moşul ăsta mă ameninţă! Sună avocatul!

#

- De ce e Moş Crăciun mereu fericit ?

- Pentru că ştie unde stau fetiţele rele ...

#

Moş Crăciun coboară scările unui bloc:

- Să nu cumva să faci tâmpenia să intri în vorbă cu bătrâna de la etajul doi! - îi spune el Iepuraşului de Paşti ...

#

Un copil îi scrie o scrisoare lui Moş Crăciun:

Dlagă Mosule, te log mult să-mi aduci un tlenulet electlic, o masinută si o ciocolată .

Se duce copilul la poştă şi duce scrisoarea.

Poştăriţele deschid, citesc şi li se face milă de copil .

Hotărăsc să pună mână de la mână şi să-i cumpere darurile.

Strâng ele banii, cumpără trenuleţul şi maşinuţa, dar de ciocolată nu le mai ajunge.

Trimit cadourile copilului .

La câteva zile după Crăciun, ţâncul duce la poştă o alta scrisoare, cu mulţumirile pentru Moş Crăciun :

Dlagă Mosule, iţi multumesc pentlu cadouli ! Tlenuletul este magnific, masinuta este supel. Eu sunt convins că mi-ai tlimis şi ciocolata, da cled că tâmpitele alea de la poştă au mâncat-o!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5