Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: Vulpea n-a patinat pe gheaţă - încă, euro nu şi-a feştelit blazonul paritar- deocamdată, de ce n-ar fi şi iarna ca şi vara -, măcar în ianuarie?

-

Epigrame şi catrene

- tăvălite prin … „agheasmă”

Criză mare, mon cher!

Crăciun, Revelion şi Bobotează,

Ne-a ieşit iar băutura pe urechi.

Şi încă două săptămâni durează

Aceleaşi sărbători... pe stilul vechi.

Vasile Iuşan

Vin de butuc

Riesling, Ottonel, Fetească,

Cabernet, Merlot, Băbească,

Nici un vin - cred - n-a scăpat

Să nu fie botezat.

Nicolae Mihu

Calitate garantată

Pricep eu chichirezul

Din ce ne povesteşti:

Dacă-au primit botezul

Sunt vinuri creştineşti.

Constantin Iuraşcu-Tataia

Bigotism

Nu-i un gurmand vecinul meu,

Mănâncă ce dă Dumnezeu

Şi bea, când soarbe vinişorul,

Ce dă Ion "Botezătorul".

Mircea Pavelescu

Concurs de Miss

Pe naşul ei, prezent în sală,

Nu fac decât să îl citez:

"Mai-mai să văd şi-a doua oară

Ce mai văzusem la botez!"

Vasile Bolocan

Poetul şi vinul

Poetul este pur ca vinul

Dar, tot ca el, nu scapă

De ce i-a hărăzit destinul:

Să fie botezat cu apă...

Lucian Mănăilescu

Botez ilicit

Vinul, vin adevărat,

Foarte mult apreciat,

Are "influenţe" grave -

Din Siret şi din Târnave!

Ioan Pop

Botez

- Vreau să ştiu şi eu,

(Îl întreabă finul)

La botezul meu

Creştinară-ţi vinul?

Otilia Morţun

Şi-a găsit "naşul"

Domnul X a botezat şi cununat

Multe persoane din acest oraş,

Dar azi un procuror l-a arestat,

Aşa că de acum are şi el un naş.

Paul Constantin

Concluzie

Suntem un neam de oameni răi,

În transhumanţă, ca o turmă,

Pe ruta dintre două băi:

Cea de botez şi... cea din urmă!

Marian Grigore Dobreanu

Epitaf

Pe lespedea crâşmarului

Crâşmarul rotofei ca un buhai

Petrece fără teamă de păcat,

El locul şi-a asigurat în rai

Servind, tot timpul, vinul "botezat".

Constantin Dragodan

Caricatura

Celebri şi în anecdote

Aprecierile asupra felului în care armata română s-a comportat în cel de Al Doilea Război Mondial sunt destul de numeroase. Afirmaţiile făcute de comandanţii germani sunt mărturii cu atât mai semnificative cu cât aceştia i-au cunoscut pe militarii români în calitate de camarazi, pentru aproape patru ani, dar şi în calitate de adversari, în ultima parte a războiului.

Generalul german Hans Speidel (1897 – 1984), devenit mai târziu comandant al forţelor terestre ale NATO în Europa Centrală, declara ziaristului american Cyrus Sulzberger, dornic să afle care au fost cele mai bune trupe ale Axei (cu excepţia germanilor, de bună seamă): ”Românii. Daţi-le şefi buni şi nu veţi găsi trupe mai bune!”

Glumiţe-n patru … iţe şi câteva … fiţe

Un pacient spune medicului:

- Am fost la câţiva doctori şi nici unul nu este de acord cu diagnosticul dumneavoastră.

La care medicul, îngândurat:

- Bine, vom aştepta autopsia…

#

O olteanca la aprozar:

- Daţi-mi nişte cartofi.

Vânzătorul o întreabă:

- De cât?

- Decât cartofi!

#

Vine un tip la prietenul său, dar împreună cu el intră în casă şi un câine mare. Până când au băut ei ceai la bucătărie, câinele alergă prin casă, a rupt chiar şi perdelele, a atins câteva flori … Când, în sfârşit, oaspetele se ridică să plece, stăpânul spuse:

- Ei, sper că ai să-ţi iei şi câinele!?

- Mă gândeam că e al tău …

#

Psihopatul târa un copil prin pădure. Copilul începe să ţipe:

- Mi-e frică! Mi-e frică!

Psihopatul:

-Ţie ţi-e frică?! Dar mie că trebuie să mă întorc singur?

#

- Băi Ioane, ştii tu ce-i un lator?

- Nu ştiu, băi Ghiţă! Dar cum îţi întră în cap cuvântu’ ăsta?

- Păi, uite, a zis fecioru’ lu’ vecinu’ meu că-şi ia un cal cu lator.

#

Vrei un tip frumos, bogat, deştept şi iubitor?

DU-TE LA FILM!

#

Era odată un cerşetor care se aşeza mereu lângă o biserică pentru a cerşi cu o pălărie în mână.

Într-o zi, vine cu două pălării. Un enoriaş se apropie de el şi-l întreabă:

- Domnule dragă, de ce aveţi două pălării?

Cerşetorul răspunde:

- Adevărul este că mi-a mers atât de bine încât m-am hotărât să-mi deschid o sucursală.

#

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Blonda urcă în maşină.

- Mulţumesc, aţi picat! - spune examinatorul.

- Cum să nu trec când nici nu am pornit?

- Te-ai aşezat pe bancheta din spate!

Bancurile ediţiei

- între două, cu râs … plouă -

#

Curajosul vine acasă beat la trei dimineaţa.

Nevasta îl aşteaptă la uşă, cu mătura în mână.

Curajosul o întreabă:

- Vrei să mături sau vrei să zbori undeva?

Neînfricatul ajunge beat acasă la trei dimineaţa.

Duhneşte a parfum şi are cămaşa mâzgălită cu ruj.

Îşi apucă soţia de fund şi îi zice:

- Acum e rândul tău!

Îndrăzneţul vine acasă beat la trei dimineaţa.

Soţia lui stă în pat, trează.

Îndrăzneţul apucă un scaun şi îl aşează lângă pat.

- Ce faci cu ăsta?, întreabă nevasta, înfuriată la culme.

- Vreau să stau în primul rând când începe circul!

#

Tatăl îl ia pe fiu ca să îi prezinte cea mai profitabilă afacere a familiei.

- Fiule, îţi voi prezenta un abator de ultima generaţie. Această afacere o vei conduce tu când va fi timpul.

La care fiul, sictirit şi cu un aer superior

- Bine tată, dar arată-mi-l şi tu mai repede să nu pierd timpul pe aici …

Taică-su:

- Fiule, uite, pe partea asta a maşinăriei bagi porcul şi pe partea cealaltă iese cârnatul.

Fiul, cu acelaşi sictir:

- Nu e mare scofală. Dar o maşină în care să bagi cârnatul să iasă porcul nu ai?

La care taică-su:

Ba da, pe măta!

#

Într-un bar intră un tip foarte mulţumit:

- De băut la toata lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu!

- Ce greutate?

- 4 kg!

- Lungime?

- 53 cm!

- Cum se simte soţia?

- Ea încă nu ştie!

#

Un şofer ajunge cu maşina pe malul unui râu şi-l întreabă pe un poliţist, care pescuia, dacă-i adâncă apa. Acesta-i răspunde că nu este.

Şoferul intră cu maşina-n râu, se scufundă, abandonează automobilul, iese cu chiu cu vai din apă şi-ncepe să ţipe la poliţai:

-Ai zis că apa-i mica, şi uite că era să mă înec!

-Pe onoarea mea, acum 10 minute era mică, au trecut nişte raţe şi le ajungea abia până la piept ...

#

Din jurnalul de călătorie al unui turist american ...

VENEŢIA:

Am sosit în oraş după o ploaie torenţială, cred.

Toate străzile sunt inundate. Nu se circulă decât cu barca. Cu toate acestea barcagii sunt foarte veseli şi cântă nişte canţonete numite barcarole. Hotelul este cam vechi şi broasca de la uşa camerei orăcăie îngrozitor.

LONDRA:

La Londra n-am văzut nimic din cauza ceţei. În ultima zi, ceaţa s-a ridicat pentru câteva secunde şi am putut vedea un superb turn cu ceas. Ceasul stătea, dar eu n-am mai stat.

MADRID:

Oraşul este frumos, are străzi largi, cu fântâni ecvestre şi statui

arteziene. Au şi un palat mare, dar cam neprimitor. În schimb locuitorii sunt simpatici, vorbăreţi, ospitalieri şi se numesc români.

PARIS:

După câte îmi aduc aminte de la şcoală, Parisul este capitala Germaniei. Cu toate acestea, străzile Parisului sunt pline de japonezi. Numărul frumoaselor şi renumitelor franţuzoaice s-a redus foarte mult. Ele nu mai pot fi văzute decât sub forma unui tablou expus la Muzeul Luvru şi care reprezintă o italiancă urâţică ce zâmbeşte tâmp.

PRAGA:

La Praga am cunoscut o blondă delicioasă, care m-a servit cu o şuncă de neuitat ...

BUCUREŞTI:

Ghidul pe care-l am la mine, apărut în New York, îmi prezintă Bucureştiul drept capitala Ungariei. Cred că la mijloc este o greşeală. În Gara de Nord se vorbeşte mult turceşte, ceea ce mă face să cred că nu sunt în Bucureşti, ci în Frankfurt pe Main

#

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5