„Cuibul visurilor” nr. 1, ianuarie 2015

A apărut cunoscuta publicaţie măiereană „Cuibul visurilor”, director fondator prof. Sever Ursa şi redactor şef prof. Icu Crăciun, editată de Consiliul Local Maieru.
Merită să spicuim din cuprinsul publicaţiei: In memoriam – Lazăr Ureche de Vio Daniel Partene, A murit emulul meu... de Macavei A. Macavei, De la profesori pentru profesor, cu dragoste de Liviu Ursa.
În cadrul Rebreniana, prof. Iacob Naroş publică studiul „Romanele lui Rebreanu – Crăişorul Horea”, Viluţ Cărbune semnează o recenzie la cartea Nestor Şimon, Schiţe monografice – autori dr. Adrian Onofreiu, prof. Mircea Prahase şi Claudia Septimia Sabău.
Tot profesorul Iacob Naroş semnează prezentarea noului roman a lui Icu Crăciun – „Omul cu inelarul retezat”, apărut la Editura Charmides din Bistriţa, iar Ion Radu Zăgreanu scrie despre Cornel Cotuţiu un text intitulat „A te recupera prin alţii”.
Prof. univ.dr. Sorin Login susţine rubrica „Familii de frunte ale Maierului”, în acest număr făcând referire la „Familia Boşca”.
Publicaţia, cu un sumar bogat şi divers se încheie cu „Texte de citit şi adormit..”, material semnat de înv. Ilie Hoza şi „Noutate avifaunistică” de prof. Toader Dorel Bozga.
O publicaţie meritorie care face cinste şi altor publicţaii, cum este „Mişcarea literară” ori „Revista ilustrată”, care apar în zonă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5