Cuibul visurilor, In memoriam prof. univ. dr. Victor Ursa

Numărul din martie al publicaţiei măierene „Cuibul visurilor” este dedicat celui care a fost prof. univ. dr. Victor Ursa, fratele directorului revistei, profesorul Sever Ursa. Profesor doctor la Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai”, dar şi la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Victor Ursa a editat patru lucrări monografice ţinând de domeniul dreptului civil şi al dreptului familiei, un dicţionar de drept civil, un curs de criminologie, curs de proprietate industrială etc. La toate acestea se adaugă, după cum arată în articolul de pe pagina I redactorul şef Icu Crăciun, zecile de studii, articole. Recenzii şi comunicări ştiinţifice susţinute de-a lungul timpului.

La rubrica „Proză scurtă” ne întâlnim cu Ioan Negru, iar la paginile de istorie cu articolul semnat de prof. Maria Gyorgy, despre comuna Maieru. Interesantă este scrisoarea semnată de prof. I.P. Herţa Gabriela Elena, de la Şcoala Generală Romuli, profesorului Sever Ursa. Poezia este adusă în acest număr de Valer Pop, Cornea Popa, dar şi elevi ai şcolii măierene.

Despre Florica Andronesi, tânăra măiereancă aflată la luptă în Afganistan scrie porf. Sever Ursa, iar despre Parcul Naţional Munţii Rodnei prof. Ioan croitor. Despre antroponimia măiereană are un interesant studiu dr. Valer Scridonesi Călin, iar personalitatea preotului Ioan Rebreanu din Chiuza este redescoperită de Ion Poenaru.

Un număr interesant, care se înscrie în linia de până acum a celei mai apreciate reviste din mediul rural năsăudean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5