“CU CARTEA PE ROŢI”, LA ZALĂU

Ne-am întors acasă de la Poiana Ilvei. Alimentăm, şi pornim din nou la drum. De data aceasta  sărbătorim cartea la Zalău, la invitaţia  Bibliotecii Judeţene, a familiei dr. Ileana-Carmen şi Dorel Dindelegan, la origine năsăudeni şi a Editurii Ecou Transilvan, director Nadia Baciu.

La Poiana Ilvei am cinstit scriitorii zilei, respectiv, Grigore Guzu şi Dan Popescu din “Cuibul visurilor” lui Rebreanu, iar la Zalău, alături de scriitorii locali şi preoţi, vom sărbători cartea cu tematică religioasă a năsădencei LUCREŢIA MITITEAN, intitulată “PREDICI ROSTITE ÎN DUMINICILE DE PESTE AN”, culegere prefaţată de Protopopul de Bistriţa, pr. Alexandru Vidican, aranjată în ordinea lor firească, conform cerinţelor biblice de către prof. univ. Vasile Gordon, carte ce ne îndeamnă să participăm la Sf. Liturghie, aşa cum zice Mântuitorul: “Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei, 18-20).

        Ioan Mititean,

preşedintele Ligii Scriitorilor Români,

Filiala Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5